Premierul Marcel Ciolacu, prezent la evenimentul RePatriot Summit – Top 100 de Români de Pretutindeni, a declarant că există circa 6,5 milioane de români în diaspora, fiind fruntaşi în Europa. El a mai precizat că anul trecut s-au reîntors în România 190.000 de români și este posibil ca anul acesta să se întoarcă şi mai mulţi.
”Sunt deosebit de onorat să fiu astăzi alături de dumneavoastră şi permiteţi-mi să încep prin a felicita RePatriot şi Fundația Romanian Business Leaders pentru activitatea neobosită în construcția de punți între românii de acasă si românii plecați peste hotare. Și pe lângă felicitări vreau să-mi exprim recunoștința pentru inițiativa dumneavoastră, aceea de a reconecta cu România de astăzi și cu oportunitățile sale toți antreprenorii, profesioniștii, meseriașii plecați definitiv sau doar temporar la muncă”, a afirmat premierului Marcel Ciolacu la RePatriot Summit – Top 100 de Români de Pretutindeni-RePatriot.
Conform acestuia, dezvoltarea României depinde de investiții și inițiativă, iar țara noastră are nevoie de oameni cu atitudine occidentală față de muncă.
”Peste 3 milioane de români au emigrat doar în 2008-2022. Datele exacte câți români sunt în diasporă în acest moment diferă de la analiști la analiști. Din punctul meu de vedere, dacă îi adăugăm și pe cei aproape 1,2 milioane de români plecați din Republica Moldova, ne apropiem de peste 6,5 milioane de români. Suntem fruntași la acest lucru în toată Europa și în afară de cifre, în spatele lor, de fapt, regăsim oameni, oameni care muncesc din greu, oameni care suferă, oameni care sunt departe de casă, departe de familiile lor”, a transmis Premierul.
Șeful Executivului a precizat că la el în familie sunt trei fraţi. ”Fiecare dintre noi avem câte un băiat și un singur frate, pe lângă un băiat, a făcut și o fată. Normal că era sufletul și minunea părinților mei. În anul 1991 întâi a plecat fratele meu în Germania, pe urmă a fost urmat de către soție și de către copil. A fost cea mai mare dramă trăită de familia mea. Pe urmă s-a născut și un băiat, Cristian, și după foarte mult timp au decis să se reîntoarcă în România și să muncească în România și să se realizeze în România și să pună, până la urmă, în aplicare tot ceea ce au învățat în Germania o perioadă îndelungată de timp. Cred că a fost, de această dată, cea mai mare bucurie a mamei mele. Eu nu vreau să caut vinovați și cred că nu acesta este rostul meu.”
”Eu cred că toată clasa politică este vinovată. Au fost primii ani după Revoluție, normal, când am avut motive clare de ce să plecăm. Au vizat calitatea vieții, serviciile în sănătate, serviciile în educație și, nu în ultimul rând, venituri mai mari”, a adăugat Marcel Ciolacu.
Din punctul său de vedere, avem o mare șansă: ”Avem o țară, una dintre cele mai sigure țări din Europa, este mult mai sigură în acest moment decât Spania, Italia sau Marea Britanie, unde știți la fel de bine ca și mine că avem mari comunități de români. Indiferent cât de mult ne-am implica, indiferent cu ce programe vom veni pentru românii din diaspora, dacă nu continuăm această cale sigură, predictibilă, în care să avem o majoritate politică care nu va alege ce este mai bine pentru fiecare partid în parte, dacă vom avea această stabilitate politică, vom continua calea sigură de a dezvolta România. Și aș dori să vă dau niște cifre. În acest moment, știm cu toții că fără infrastructură și mai ales antreprenorii nu putem vorbi despre dezvoltare. Am făcut o mare greșeală. S-a dezvoltat și ne-am concentrat să dezvoltăm neuniform România.”
”Ca întotdeauna nordul se dezvoltă primul, dar am uitat și de alte regiuni de dezvoltare ale României, iar în acest moment asta facem, dezvoltăm și sudul României, și Oltenia, și Muntenia și, nu în ultimul rând, dezvoltăm Moldova, cumva obligați, ținând cont de criza de securitate de la granița cu România. Normal că trebuie să dezvoltăm sudul, unde avem o oportunitate extraordinară în ceea ce privește portul Constanța și este coridorul sudic între Grecia, Bulgaria și România”, a mai spus Prim-Ministrul.
Potrivit acestuia, sunt investiții, avem pentru prima oară aproape 1.100 km finalizați în infrastructura rutieră, avem 850 km în lucru și vreo 470 km în licitație. ”Investim în sănătate peste 13 miliarde de lei. E pentru prima oară când am abandonat acel sistem păgubos de a repara spitale în clădiri confiscate, în pușcării sau cum s-au dezvoltat în perioada comunistă. Este pentru prima oară când am învățat o lecție de ce au plecat atât de mulți români și la început au fost plătiți prost în străinătate pentru că nu aveau nici o meserie. Și atunci am găsit înțelegere și la Comisia Europeană și acum investim peste un miliard de euro în învățământ dual, atât de important pentru dezvoltarea României și pentru a asigura în viitor și o meserie românilor, modificând legislația, că pot avea posibilitatea de a merge mai departe pe urmă și la universități.”
”Sunt câteva dintre lucrurile pe care le-am făcut și o să mai avem o provocare, odată cu reforma fiscală, ca accesul la educație și sănătate să fie egal, indiferent de venituri. Oricum, avem cea mai mare impozitare a muncii din Europa, la veniturile mici, să venim cu deduceri din venituri astfel încât să dezvoltăm aceste servicii și accesul la after-school, la grădinițe să fie egal pentru toți cetățenii României”, a transmis Marcel Ciolacu.
”Vestea bună este că nu mai vorbim de o perspectivă de 10, 20, 30 de ani, vorbim de o perspectivă scurtă, de maximum 2 ani de zile, pentru că toate aceste sume, de această dată, ne obligă pe noi, politicienii, să le implementăm în maximum 2 ani de zile. Este termenul de implementare a PNRR-ului și, dacă nu facem acest lucru, vom pierde banii. Cumva, aș putea spune că, în sfârșit, Comisia Europeană a găsit soluția şi pentru clasa politică din România, pentru prima oară să aibă un deadline și să implementeze cât mai scurt tot ceea ce și-a propus. Normal că nu veți veni acasă dacă nu va fi un sistem de învățământ așa cum v-ați învățat în țările în care ați plecat. Normal că v-ați obișnuit cu servicii medicale performante și cu un acces la sănătate mult mai facil”, a adăugat el.
Premierul arătat că Guvernul României a cheltuit în jur de 78 de miliarde pentru sistemul de sănătate pentru a-l întreține. ”Sunt bani foarte mulți, dar în continuare vedem la televizor breaking news-uri, cum că nu există anumite medicamente. Trebuie să ne aplecăm și să terminăm o dată cu cei mai buni IT-iști din Europa, unde-i regăsim pe românii noștri. Totuși, să închidem acest decalaj între performanța IT din privat şi sub performanța, aș putea spune, de IT din sistemul public, indiferent dacă vorbim de sistemul public local sau sistemul public central. Sunt peste 6 miliarde de euro pe care trebuie să-i cheltuim tot în 2 ani de zile în zona de digitalizare”, a completat.
”Eu cred că vremurile în care vorbeam de România de acasă, România din diaspora, România de stânga sau România de dreapta, cum spunea domnul Bostan, România urâtă și împărțită între buni și răi, într-o Românie rurală, una urbană, eu cred că avem o singură Românie și cred că ne dorim cu toții să avem o singură Românie şi ne dorim cu toții să vă întoarceți acasă. Dramele pe care le-ați creat în familiile dumneavoastră când ați plecat, eu cred că încet-încet trebuie să se închidă. Anul trecut a fost pentru prima oară când s-au reîntors în România 190.000 de români. La cum arată trend-ul din anul acesta, veți vedea că anul acesta se vor întoarce și mai mulți români. Se întorc foarte mulți medici. Am stopat odată exodul de medici”, a transmis șeful Executivului.
El a subliniat că ceea ce a pierdut România şi ce am pierdut noi a fost toată plus valoarea, cu toate că au trimis acasă 6,5 miliarde de euro – aproape 2% din PIB-ul României. ”Acești bani au fost trimiși de către dumneavoastră pentru a vă ajuta familiile. Îmi închipui ce sumă colosală ca antreprenori de succes aici, ce sumă colosală ați putut produce pentru țările în care locuiți acum.”
”Normal că avem o datorie, şi când mă uit la media de vârstă a diasporei, în Italia, în Marea Britanie, în Spania, e între 31 și 33 de ani. În afară că am pierdut plus valoarea României am pierdut și viitorul României, pentru că toți tinerii acum muncesc, se dezvoltă profesional, își întemeiază familii în alte țări. Și un ultim lucru, stăteam de vorbă cu António Costa, fostul prim-ministru al Portugaliei, şi Portugalia a trecut printr-un asemenea abandon al țării ca și România, nu de asemenea proporții, dar de proporții considerabile, când a fost o criză economică, însă o să fie viitorul președinte al Consiliului European, şi am întrebat: Antonio, spune-mi şi mie, cum ați rezolvat voi? Și mi-a zis: Marcel, n-am rezolvat. Este de foarte lungă durată, dar până când nu am dezvoltat infrastructură, sistem de sănătate, educație și n-am devenit coerenți în zona politică, nu s-au întors înapoi. Nici acum nu s-au întors în totalitate, dar cel mai frumos sentiment pe care poți să-l ai ca și prim-ministru este să muncești, să ți se întoarcă românii, portughezii, să se întoarcă acasă”, a mai spus Marcel Ciolacu.