Jurnalul Digital

Marcel Ciolacu: Nu impozitează nimeni tranzacțiile între rude!

Premierul Marcel Ciolacu a transmis că tranzacțiile între rude nu se impozitează, precizând că orice venit obținut cinstit se poate transfera liber în familie fără a fi impozitat.

Declarațiile au fost făcute în contextul în care în spaţiul public au apărut dezbateri cu privire la impozitarea, cu 70%, a transferurilor de bani între părinţi şi copii.

”Vreau să clarific și un subiect de actualitate. Nu impozitează nimeni tranzacțiile între rude! Orice venit obținut cinstit se poate transfera liber în familie, copiilor, părinților, fraților – fără a fi impozitat! Indiferent dacă e prin  transfer bancar ori în numerar”, a declarat Premierul Marcel Ciolacu la începutul ședinței de Guvern de joi.

”Într-adevăr, ANAF îi verifică pe cei fără venituri declarate, dar care trimit sume mari de bani și nu pot să le justifice. Cine e onest nu are motiv de îngrijorare”, a adăugat el.

Foto: Designed by Freepik  www.freepik.com