”Sănătatea unei națiuni începe cu sănătatea copiilor noștri! Și, din acest motiv, este foarte important să ne concentrăm atât pe prevenție și educație pentru sănătate, cât și pe existența, la nivelul comunităților, a serviciilor destinate copiilor, precum și părinților”, a declarat premierul Marcel Ciolacu la evenimentul cu tema „Viitorul se construiește azi! Sănătatea unei națiuni pleacă de la sănătatea copiilor noștri”, organizat de Guvernul României și UNICEF.
”În pofida unui mandat agitat, cu multiple crize suprapuse, ce au necesitat rezolvări urgente, am urmărit cu prioritate câteva puncte esențiale. Iar cel mai important dintre acestea a fost să răspundem nevoii acute de investiții în Sănătate. De aceea, astăzi, în fața dumneavoastră, pot vorbi despre investițiile fără precedent, care vor schimba fața sistemului medical. În fiecare județ al țării, avem în acest moment investiții masive ce vor transforma sistemul medical, în beneficiul direct al pacienților și personalului medical”, a afirmat Premierul.
”Doar în PNRR sunt prevăzute peste 2 miliarde de euro, pentru modernizarea infrastructurii sistemului sanitar românesc. Din această primăvară, am început construcția a trei spitale regionale – la Iași, Cluj și Craiova. În paralel, am început să construim și să modernizăm Spitale județene, dar și să dotăm cabinetele medicilor de familie, să modernizăm, să dotăm cu echipamente medicale ambulatoriile de specialitate”, a adăugat acesta.
Și tot cu fonduri din PNRR s-a început procesul de digitalizare a spitalelor, a caselor de asigurări de sănătate, dar și a Ministerului Sănătății și unităților din subordine. ”În total, investim 745 milioane de lei în peste 200 de proiecte de digitalizare a spitalelor din țară. Scopul este simplu: creșterea accesului la servicii de sănătate de calitate, optimizarea managementului, planificarea resurselor umane și reducerea erorilor. Alte 7 miliarde de lei sunt alocate pentru spitale noi și moderne, echipate și dotate la cele mai înalte standarde”, a precizat Marcel Ciolacu.
Pe lângă investițiile în infrastructură, preocuparea Guvernului a vizat și resursa umană.
”De aceea, am deblocat angajările pentru aproximativ 13 000 de posturi vacante din spitale și serviciile de ambulanță. Și în continuare, trebuie să lucrăm mai mult, împreună cu autoritățile locale și organizațiile neguvernamentale, pentru a aduce personal medical în zonele unde acesta nu există. Din fericire însă, migrația profesioniștilor este pe un trend descendent. Dar asta nu înseamnă că nu mai trebuie lucrat la soluții inteligente, stimulative, pentru îmbunătățirea calificării profesionale. Acest proces de creștere a calității serviciilor medicale nu este atât de rapid pe cât mi-aș dori sau ne-am dori cu toții. Știu că sunt în continuare multe lucruri de făcut. Dar știu sigur că drumul pe care am pornit este calea corectă pentru români și pentru România”, a spus șeful Executivului.
Agenția Națională Antidrog să treacă la Ministerul Sănătății
Totodată, Marcel Ciolacu a atras atenția asupra unei teme esențiale: consumul de droguri în rândul copiilor.
”Mai întâi, ca părinte, și abia apoi ca prim-ministru, cred că lupta cu drogurile trebuie să treacă la un cu totul alt nivel. Și fac apel către toate ONG-urile implicate: trebuie să intensificăm prevenția! Este inadmisibil ca asociațiile care derulează campanii de prevenție să nu aibă acces într-o școală. Pentru că nu dă bine pentru școala respectivă!”, a transmis Premierul.
”Acesta este cel mai mare flagel, iar copiii noștri trebuie să știe care sunt riscurile consumului de droguri și cum să se ferească de ele! Și am să vă rog să-mi spuneți de fiecare dată când întâmpinați greutăți în a intra într-o școală pentru a le explica copiilor că drogurile nu le rezolvă problemele, ci le creează altele noi, mai grave!”, a adăugat acesta.
Marcel Ciolacu este de părere că Agenția Națională Antidrog ar trebui să treacă în subordinea Ministerului Sănătății.
”La fel, mi se pare normal ca Agenția Națională Antidrog să fie mutată la Ministerul Sănătății. Tinerii care cad pradă traficanților de droguri nu mai pot fi tratați ca infractori. Ei trebuie ajutați. Iar acest ajutor trebuie să vină din partea Ministerului Sănătății, nu Ministerului de Interne”, a spus șeful Executivului.
”Viitorul copiilor noștri depinde de ceea ce facem astăzi fiecare dintre noi! Și mă bucur să-l invit pe Octavian, membru al Boardului Copiilor susținut de UNICEF, să ne spună direct ce cred copiii și adolescenții că putem face noi, decidenții, pentru ca ei să aibă o stare de sănătate mai bună”, a încheiat Marcel Ciolacu.
Foto: Designed by Freepik www.freepik.com