Jurnalul Digital

Mark Rutte a fost ales secretar general NATO

Potrivit unui comunicat al NATO, olandezul Mark Rutte este oficial noul șef al Alianței. Numirea acestuia devenise o formalitate după ce singurul său rival pentru acest post – preşedintele României, Klaus Iohannis – a anunțat că se retrage din cursă.

Astfel, cele 32 de state membre ale NATO l-au numit miercuri, 26 iunie 2024, pe prim-ministrul interimar olandez, Mark Rutte, în postul de secretar general al Alianţei, pentru a-i succeda lui Jens Stoltenberg, potrivit unui comunicat oficial difuzat în urma unei reuniuni a Consiliului Atlanticului de Nord.

”Rutte își va prelua atribuțiile de secretar general de la 1 octombrie 2024, când expiră mandatul dlui Stoltenberg după zece ani la conducerea Alianței”, se arată într-un comunicat al NATO.

Mark Rutte, în vârstă de 57 de ani, îşi va intra în atribuţii pe 1 octombrie, când expiră ultima prelungire a mandatului actualului secretar general Jens Stoltenberg, numit în 2014. Mandatul acestuia a fost extins de patru ori în contextul războiului din Ucraina.

„Este o mare onoare să fiu numit Secretar General al NATO. Alianța este și va rămâne piatra de temelie a securității noastre colective. Conducerea acestei organizații este o responsabilitate pe care nu o iau cu ușurință. Sunt recunoscător tuturor aliaților pentru încrederea acordată. Aștept cu nerăbdare să preiau funcția cu mare vigoare în octombrie, ca succesor al lui Jens Stoltenberg, care a asigurat NATO o conducere remarcabilă în ultimii 10 ani și pentru care am avut întotdeauna o mare admirație”, a scris Mark Rutte pe platforma X.

Foto: government.nl