Jurnalul Digital

MDLPA: Sprijinim autorităţile locale în continuarea proiectelor de dezvoltare

Guvernul a decis, în şedinţa de joi, alocarea sumei de 2.175.000.000 de lei din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2024, pentru continuitatea derulării unor programe de investiţii, a anunțat Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei – MDLPA.

Astfel, se vor aloca 1.435.000.000 de lei pentru obiective finanţate prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală şi Programul Naţional de Investiţii „Anghel Saligny”, 380.000.000 de lei pentru Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), iar 360.000.000 de lei vor fi destinate proiectelor derulate prin Programul naţional de construcţii de interes public sau social, coordonat de Ministerul Dezvoltării, prin Compania Naţională de Investiţii.

„Unul dintre obiectivele mele clare îl constituie continuarea proiectelor de dezvoltare în toate comunităţile pentru că doar aşa putem contribui la creşterea calităţii vieţii oamenilor, iar sumele alocate astăzi asigură onorarea unor cereri de transfer înregistrate la Ministerul Dezvoltării, pentru realizarea obiectivelor de investiţii finanţate prin aceste programe”, a precizat ministrul interimar Marcel Boloş.

Tot astăzi a fost aprobată alocarea a 136,4 milioane de lei în vederea asigurării continuităţii serviciului public de alimentare cu energie termică în sistem centralizat în 19 unităţi administrativ-teritoriale pentru care energia termică este produsă din surse diferite (gaze naturale, cărbune, păcură şi biomasă).

Un alt act normativ aprobat în şedinţa de Guvern prevede repartizarea sumei de 203.939.240,55 lei pentru 72 de instituţii de cultură (1 ateneu, 3 centre culturale cu statut de teatre, 16 filarmonici, 2 opere şi 50 de teatre) care funcţionează în subordinea a 47 de unităţi administrativ-teritoriale din 33 de judeţe.

„Prin această măsură, venim în sprijinul unităţilor administrativ-teritoriale pentru care dezvoltarea infrastructurii culturale este foarte importantă, dar care nu au capacitatea financiară de a susţine toate cheltuielile legate de asigurarea funcţionării şi de continuarea investiţiilor”, a subliniat ministrul interimar al dezvoltării.

Suma reprezintă 2% din impozitul pe venit de la nivelul fiecărui judeţ, în perioada 1 august – 6 decembrie 2024, pentru finanţarea instituţiilor publice de spectacole din subordinea unităţilor administrativ-teritoriale solicitante din judeţele Arad, Argeş, Bacău, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Botoşani, Braşov, Brăila, Buzău, Caraş-Severin, Cluj, Constanţa, Covasna, Dâmboviţa, Dolj, Galaţi, Giurgiu, Gorj, Harghita, Hunedoara, Iaşi, Maramureş, Mureş, Neamţ, Prahova, Satu-Mare, Sibiu, Suceava, Timiş, Tulcea, Vaslui, Vâlcea şi Vrancea.