Jurnalul Digital

Ministrul Apărării şi şeful SMAp participă la Conferinţa de Securitate de la Munchen

Ministrul Apărării Naţionale, Angel Tîlvăr, şi şeful Statului Major al Apărării, Gheorghiţă Vlad, vor participa, de vineri până duminică, la Conferinţa de Securitate de la Munchen (MSC 2024), a anunțat MApN.

Pe parcursul conferinţei, înalţii reprezentanţi ai MApN vor participa la dezbateri pe marginea raportului conferinţei (Munich Security Report 2024), intitulat „Lose – Lose?”, document care evidenţiază schimbările profunde din mediul de securitate.

În marja evenimentului, sunt programate o serie de întâlniri şi discuţii bilaterale cu alţi lideri din domeniul Apărării, prezenţi la conferinţă.

Aflată la cea de-a 60-a ediţie, conferinţa este un forum reprezentativ pentru discuţii privind dinamica actuală a securităţii internaţionale şi reuneşte lideri mondiali, personalităţi marcante din cadrul NATO, UE, ONU, alte organizaţii internaţionale, precum şi importanţi factori de decizie la nivel global.

Iniţiată în 1963, MSC a devenit în ultimele decenii cel mai important forum independent pentru dezbaterea şi schimbul de vederi între decidenţii de cel mai înalt nivel – şefi de stat şi de guvern, miniştri de Externe şi Apărare, personalităţi de prim-rang în domeniul relaţiilor internaţionale şi al afacerilor globale, lideri din lumea de afaceri şi din cercurile academice.

Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, deschide vineri lucrările celei de-a 60-a Conferinţe de Securitate de la Munchen, la care participă anul acesta circa 50 de lideri din întreaga lume.

Principalele subiecte pe agenda evenimentului sunt conflictele din Ucraina şi Fâşia Gaza.

Se aşteaptă discuţii neoficiale şi despre rezultatul viitoarelor alegeri din 5 noiembrie din Statele Unite şi despre consecinţele unei eventuale realegeri a fostului preşedinte Donald Trump, care a pus la îndoială săptămâna trecută angajamentele de securitate ale Washingtonului în cadrul NATO.

La conferinţa anuală de la Munchen nu au fost invitaţi de data aceasta oficiali din Rusia şi Iran.