Jurnalul Digital

Mircea Lucescu este noul selecționer al României

Mircea Lucescu a acceptat propunerea de a fi noul selecționer al României. Tehnicianul revine la echipa națională după o pauză de 43 ani, prima dată fiind numit în funcție în 1981.

El s-a prezentat deja în cantonamentul de la Mogoșoaia alături de Răzvan Burleanu și Mihai Stoichiță pentru a fi pus la punct cu toate detaliile, susține fanatik.ro.

Conform sursei, Răzvan Burleanu i-a propus lui Mircea Lucescu același salariu pe care Edi Iordănescu l-a declinat. FRF i-a oferit celui mai titrat antrenor român din istorie un venit lunar de 27.000 de euro și o primă de calificare de 200.000 de euro la Campionatul Mondial din SUA, Canada și Mexic.

„Salariul pentru Mircea Lucescu este de 324.000 de euro pe an, adică 27.000 de euro pe lună. Mircea Lucescu nu va fi director tehnic, Mircea Lucescu va fi selecționerul naționalei României, la fel cum au fost Edi Iordănescu, Rădoi, Daum”, a spus Horia Ivanovici, citat de fanatik.ro.

În aceste condiții, Mircea Lucescu a stabilit un record mondial. La cei 79 de ani, IL Luce a devenit cel mai vârstnic antrenor în activitate.