Jurnalul Digital

Nicolae Ciucă a demisionat din funcția de senator

Nicolae Ionel Ciucă și-a anunțat miercuri decizia de a demisiona din Senatul României, fără a da detalii privind motivele care l-au determinat să ia această decizie.

El era senator în Parlamentul României la al doilea mandat.

„A sosit vremea să comunic public hotărârea de a-mi prezenta demisia din funcția de Senator în Parlamentul României. Din respect pentru colegii mei liberali este o decizie pe care am comunicat-o anterior conducerii PNL. Mi-ar plăcea ca acest gest să fie interpretat ca unul firesc, având în vedere că am ajuns în această funcție grație susținerii Partidului Național Liberal”, a scris Ciucă, pe pagina sa de Facebook.

„Rămân un liberal convins, plasat ferm în zona de centru dreapta. Voi susține întotdeauna inițiativa privată, democrația și familia, cu onestitate și decență, chiar dacă nu în lumina reflectoarelor, ci ca simplu membru PNL”, a mai spus el.

„Vreau să le mulțumesc tuturor celor care m-au susținut în acești ani, tuturor celor cu care am lucrat și tuturor celor care au avut încredere în mine! Vă rămân profund îndatorat!”, a adăugat Ciucă în mesaj.

Nicolae Ciucă a fost Nicolae Ciucă a fost Premier al României în perioada 2021-2023 și ministru al Apărării în perioada 2019-2020.

De asemenea, a fost Președintele PNL până in noiembrie 2024, când și-a dat demisia după înfrângerea înregistrată în primul tur al alegerilor prezidențiale.