Jurnalul Digital

Nicolae Ciucă: România este astăzi mai sigură ca oricând

România este astăzi mai sigură ca oricând, datorită Armatei României și Alianței Nord-Atlantice, la care am aderat în urmă cu 20 de ani. Aceasta este una dintre cele mai mari realizări pe care România le-a făcut în ultimele decenii, a afirmat preşedintele Senatului Nicolae Ciucă.

Conform acestuia, evenimentul ”România-NATO, 20 de ani”, la care a participat miercuri, a fost un bun prilej de a celebra reușitele țării noastre din ultimele două decenii.

”România a arătat lumii întregi cum o țară trecută prin decenii de comunism și de tranziție dificilă a reușit să se transforme într-o democrație consolidată și într-un aliat de încredere al NATO. În drumul postcomunist al României au fost până acum două mari etape în raport cu apartenența la NATO – una de tranziție și aspirație la aderare, înainte de 2 aprilie 2004; cea de-a doua de consolidare a poziției de stat membru al Alianței în cei 20 de ani care s-au scurs de atunci”, a declarat Nicolae Ciucă.

Președintele Senatului apreciază că aderarea la NATO „nu a fost destinația noastră – a fost un început pentru noi, începutul transformării și al efortului întregii societăți de a deveni mai bună și mai dreaptă”.

”Exact în urmă cu 20 de ani, mă aflam în Irak, la comanda unui batalion de infanterie, ca parte a coaliției internaționale. Acum, țara noastră nu este doar un beneficiar, ci a devenit un furnizor de securitate în regiune, un pilon esențial al NATO la Marea Neagră”, a precizat el.

”Astăzi este momentul să deschidem un alt capitol istoric. România are nevoie de un nou proiect de țară, care să răspundă provocărilor prezentului și să definească viitorul”, a adăugat Nicolae Ciucă.

Potrivit acestuia, va urma un deceniu al siguranței pentru țara noastră.

”Următorii 10 ani trebuie să fie un „deceniu al siguranței” pentru România și pentru români. Dincolo de investițiile în industria de apărare, trebuie să ne uităm la toate elementele care fac o societate puternică. România viitorului este una cu instituții democratice solide, capabilă să ofere siguranță economică, socială și care investește în oameni și în potențialul lor”, a transmis preşedintele Senatului.

Citiți AICI și declarațiile făcute de premierul Marcel Ciolacu în timpul evenimentului.

Ministerul Apărării Naţionale, condus de ministrul Angel Tîlvăr (PSD) a organizat, miercuri – 10 aprilie, conferinţa intitulată „ROMÂNIA – NATO, 20 de ani”, pentru a marca două decenii de apartenenţă a României la Alianţa Nord-Atlantică. Bugetul alocat de MApN a totalizat 750.000 lei, respectiv aproximativ 150.000 euro, pentru o singură zi. Vezi AICI cum au fost împărțite cheltuielile!