Jurnalul Digital

Nicolae Ciucă s-a întâlnit cu omologul Pedro Rollan Ojeda și a vizitat Centrul Satelitar al UE din Spania

Preşedintele Senatului, Nicolae Ionel Ciucă, aflat în vizita în Spania, s-a întâlnit luni cu omologul său Pedro Rollan Ojeda, cu președinții Comisiilor parlamentare de Apărare și de Afaceri Externe, ulterior vizitând Centrul Satelitar al UE din Spania, care este condus de un român.

”Vizita în Spania a început cu o întâlnire cu omologul Pedro Rollan Ojeda, cu care am discutat despre importanța diplomației parlamentare în relația bilaterală dintre țările noastre. Împreună, putem identifica soluții comune la problemele celor două societăți, îmbunătățind relațiile politice, comerciale și culturale”, a afirmat Nicolae Ciucă.

Acesta s-a declarat impresionat de cuvintele calde, deosebite, cu care președintele Senatului Spaniei vorbește despre românii stabiliți acolo.

”Comunitatea românească din Spania are o vastă experiență de muncă, este o resursă de înaltă calificare și are o mentalitate occidentală. Ca urmare a demersurilor pe care le-am inițiat ca prim-ministru, românii din Spania pot avea, din acest an, dublă cetățenie. Statul iberic mai are asemenea acorduri în Europa doar cu vecinii săi, Portugalia și Franța”, a transmis Preşedintele Senatului.

”În întâlnirea pe care am avut-o, ulterior, cu președinții Comisiilor parlamentare de Apărare și de Afaceri Externe, am discutat despre oportunitățile de colaborare dintre țările noastre în domeniul industriei de apărare. Cunosc potențialul în fabricarea de armament și muniție, vehicule blindate și material explozibil. Și cred că avem acum ocazia de a iniția colaborări solide în cercetare-dezvoltare între România și Spania”, a adăugat Nicolae Ciucă.

De asemenea, Preşedintele Senatului a vizitat, luni, Centrul Satelitar al Uniunii Europene din Spania, instituţie condusă de un român, Sorin Ducaru, menţionând că le-a transmis profesioniştilor români care lucrează la acest centru toată aprecierea pentru munca lor.

”Centrul Satelitar al Uniunii Europene din Spania oferă în timp real informații provenite din mijloace spațiale și din propriile analize. Datele trimise de Centru sunt folosite de înalții oficiali europeni pentru decizii de politică externă ori de securitate, multe abordări în crize de natură civilă sau climatică bazându-se pe informațiile primite de la acest centru”, a transmis, pe pagina sa de Facebook Nicolae Ciucă.

”Suntem mândri că o asemenea instituție este condusă de un român, Sorin Ducaru. În vizita pe care am făcut-o aici, l-am felicitat pentru modul exemplar în care ne-a reprezentat țara și am transmis profesioniștilor români cu care lucrează aici toată aprecierea pentru munca lor”, a adăugat acesta.

Preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă, efectuează luni şi marţi o vizită oficială în Regatul Spaniei.

Marţi sunt stabilite întâlniri cu Alberto Nunez Feijoo, preşedintele Partidului Popular din Spania, cu Juan Francisco Martinez Nunez, secretar general pentru Politica de Apărare în cadrul Ministerului spaniol al Apărării, şi cu preasfinţitul părinte Timotei, episcopul ortodox român al Spaniei şi Portugaliei.

Din delegaţia condusă de Nicolae Ionel Ciucă fac parte senatoarea Nicoleta Pauliuc, preşedintele Comisiei pentru apărare, şi senatorul Titus Corlăţean, preşedintele Comisiei pentru politică externă.

Foto: Facebook / Nicolae Ionel Ciucă