Camera Deputaților și Senatul au numit, marți, în ședință comună, șase membri la Curtea de Conturi, instituție care verifică cheltuirea banilor publici.
Parlamentul i-a numit vicepreședinți la Curtea de Conturi pe Ion Mocioalcă (PSD) cu 252 de voturi „pentru” și 114 „împotrivă” și pe Lucian Heiuș (PNL) cu 256 de voturi „pentru” şi 100 „contra”.
Totodată, Parlamentul i-a validat pentru funcţiile de consilieri de conturi pe Eniko-Katalin Lacziko – 251 de voturi „pentru”, 115 de voturi „contra”, Carmen-Dorina Drăgan – 252 de voturi „pentru” şi 114 de voturi „contra”, Ştefania Gabriella Ferencz – 252 de voturi „pentru” şi 114 de voturi „contra” şi Aurelian Bădulescu, cu 253 de voturi „pentru” şi 113 „contra”.
Cine sunt noii membri
- Numirea senatorul Ion Mocioalcă în noua demnitate însemnă întreruperea mandatului său de senator, după 23 de ani (6 mandate de activitate parlamentara).
- Lucian Heiuș (PNL) – fost șef al ANAF și actual secretar general al Ministerului Finanțelor.
- Ștefania Ferencz (PNL) – a fost 12 ani şefă de cabinet a primarului Emil Boc la Cluj, a fost secretar general al Ministerului Transporturilor şi, până la 1 septembrie a.c., secretar general al Ministerului Afacerilor Interne.
- Carmen Drăgan (PNL) – a lucrat Secretariatul General al Administrației Prezidențiale până din 2021
- Lacziko Enikő Katalin (UDMR) – ocupă în prezent funcţia de secretar de stat în cadrul Departamentului pentru Relaţii Interetnice.
- Aurelian Bădulescu (PSD) – fost viceprimar al Capitalei. De-a lungul timpului acesta s-a remarcat în mai multe scandaluri, inclusiv la primărie, printre care o altercație cu Gabriel Mutu (fost primar Sector 6), altădată l-a îmbrâncit pe Nicușor Dan la o conferință de presă unde a apărut cu un dulap. El a depus, în 2021, și o plângere penală la DNA împotriva edilului Bucureștiului. Totodată, fostul viceprimar este cercetat pentru abuz în serviciu, fals, uz de fals și uzurpare de calități oficiale după ce, în noaptea de 11 spre 12 august 2018 a decis ridicarea unei scene improvizate de protestatari dintr-o rulotă si a auto-utilitară, în Piața Victoriei. În 2020 a candidat și a pierdut alegerile pentru funcția de primar la Sectorul 3.
Mandatul lor este de 9 ani și vor putea beneficia de pensii de serviciu (pensie specială).
Salarii de peste 5.000 euro pe lună
Media salariilor lunare ale celor din conducerea Curții de Conturi depășește 25.000 de lei, ajungând și până la circa 28.000 de lei.
Spre exemplu, președintele Curții de Conturi, Mihai Busuioc, a încasat în 2022 (anul fiscal aferent declarației de avere depuse în iunie 2023) 335.832 de lei, ceea ce înseamnă un salariul lunar net de aproximativ 28.000 de lei.
Iar vicepreședintele Curții de Conturi, Vasile Cosmin Nicula, a primit de la instituție 324.156 de lei, ceea ce înseamnă o medie lunară de 27.000 de lei. Vicepreședintele Sârbu Ilie a avut venituri din salarii de 325.130 lei în 2022 (peste 27.000 de lei / lună).
Și consilierul Călin Ion a încasat venituri din salarii în sumă totală de 325.130 de lei în 2022 (peste 27.000 de lei / lună). Un alt consilier, Popa Adrian, a câștigat 321.240 de lei (26.770 pe lună), conform Declarațiilor de avere.