Jurnalul Digital

Pensionarii cu venituri mici primesc un ajutor de 800 de lei, în două tranșe

Peste 2,5 milioane de pensionari vor primi un ajutor în valoare de 800 de lei, ce va fi plătit în două tranşe egale, în aprilie, înaintea Paștelui, şi în decembrie.

”Așa cum am promis, am finalizat legislația necesară pentru a acorda ajutorul financiar de 800 de lei pentru cei 2,5 milioane de pensionari cu venituri de până la 2574 de lei. Aprobăm azi acest proiect astfel încât pensionarii cu venituri reduse să primească prima tranșă din bani luna viitoare, înaintea Paștelui”, a declarat Premierul Marcel Ciolacu la începutul ședinței de Guvern de joi.

Astfel, Guvernul va adopta Ordonanța de Urgență privind acordarea unui sprijin financiar pentru unele categorii de pensionari în anul 2025.

”Prin prezentul proiect de act normativ se propune reglementarea măsurii privind acordarea unui sprijin financiar în cuantum de 800 lei, în două tranșe egale a câte 400 lei în luna aprilie 2025, respectiv decembrie 2025, pentru pensionarii sistemului public de pensii și pensionarii sistemului pensiilor militare de stat aflați în evidența caselor teritoriale/caselor de pensii sectoriale ale căror venituri sunt mai mici sau egale cu 2.574 lei. În cazul persoanelor ale căror drepturi de pensie se deschid după data de 1 aprilie 2025, ajutorul financiar se acordă în luna decembrie 2025, în cuantum de 400 lei. În cazul pensionarilor care în luna martie 2025 respectiv, noiembrie 2025 încasează diferențe de drepturi bănești, cuvenite și neîncasate, aferente unor perioade anterioare lunii martie 2025 respectiv, noiembrie 2025, la determinarea plafonului prevăzut de prezenta Ordonanță de urgență nu se iau în considerare aceste drepturi”, se precizează în nota de fundamentare a proiectului de act normativ.

Foto: Designed by Freepik  www.freepik.com