Jurnalul Digital

Persoanele aflate sub control judiciar şi arest la domiciliu vor putea fi monitorizate cu brăţări de supraveghere

Guvernul a adoptat în ședința de joi o ordonanţă de urgenţă care dă posibilitatea monitorizării cu brăţări electronice şi în cazul persoanelor aflate sub control judiciar sau arest la domiciliu, dar şi pentru persoanele eliberate condiţionat şi care au anumite restricţii.

Ordonanța aprobată de Guvern prevede devansarea, de la 1 ianuarie 2026 la 1 octombrie 2024, a termenului de aplicare a Sistemului informatic de monitorizare electronică (SIME), în sistem pilot, pentru măsura controlului judiciar, a controlului judiciar pe cauțiune și a arestului la domiciliu.

Totodată, actul normativ prevede extinderea utilizării SIME și în cazul în care instanța a impus condamnatului, pe durata liberării condiționate, să nu se afle în anumite locuri sau la anumite manifestări sportive, culturale ori la alte adunări publice, stabilite de instanţă, respectiv de a nu comunica cu victima sau cu membri de familie ai acesteia, cu participanţii la săvârşirea infracțiunii sau cu alte persoane.  De asemenea, este introdusă în cadrul SIME o nouă categorie de „alertă de apropiere frontieră”, care se va genera în situația constatării prezenței dispozitivului electronic de supraveghere purtat de persoana supravegheată la o distanță mai mică de 30 km de frontiera de stat terestră și pe apă.

Guvernul a adoptat aceste măsuri pentru creşterea gradului de siguranţă publică şi a eficienței modului de supraveghere a executării măsurilor dispuse de organele judiciare, în contextul eliminării controalelor la frontierele aeriene și maritime.

În primele 4 luni ale anului 2024, au fost emise 4.224 de instrumente de protecție pentru victimele violenței domestice, dintre care 2.255 de ordine de protecție provizorii și 1.969 de ordine de protecție (emise de instanțele judecătorești). În 468 de situații, a fost pusă în aplicare măsura „obligarea agresorului de a purta permanent un dispozitiv electronic de supraveghere”, reprezentând aproximativ 11% din totalul ordinelor de protecție provizorii emise și ordinelor de protecție emise de instanțele judecătorești.

“Început ca proiect pilot în anul 2022, pentru protejarea victimelor violenţei domestice, sistemul informatic de monitorizare electronică, cunoscut ca ‘brăţară electronică’, va fi utilizat începând cu 1 octombrie 2024 în sistem pilot şi pentru măsura controlului judiciar, a controlului judiciar pe cauţiune şi a arestului la domiciliu”, a afirmat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Mihai Constantin, la finalul şedinţei de Guvern.

Totodată, Secretarul de Stat în cadrul Ministerului Afacerilor Interne (MAI), Bogdan Despescu, a transmis ca Guvernul a adoptat devansarea termenelor, respectiv pentru cele 18 județe care erau planificate în calendar la 1 ianuarie 2025. Aceste brățări vor fi aplicate și sistemul va funcționa începând cu 1 octombrie 2024. ”De asemenea, am devansat termenul de aplicare a sistemului de monitorizare în ceea ce privește controlul judiciar, controlul judiciar pe cauțiune și arestul la domiciliu de la 1 ianuarie 2026 la 1 octombrie 2024. Până la data de 1 octombrie 2024, în cele 23 de județe și București, unde astăzi funcționează proiectul-pilot, se va testa sistemul pentru a avea o aplicare totală la 1 octombrie 2024. Proiectul stabilește și extinderea în viitor, după 1 ianuarie 2026, a sistemului pentru monitorizarea persoanelor care fac obiectul liberării condiționate şi, prin această modificare legislativă, Direcția Națională de Probațiune face parte din proiectul SIME, cum îi spunem noi”, a spus Secretarul de Stat.

Bogdan Despescu a reamintit că, în prima etapă, au fost operaționalizate sistemele în București, județele Iași, Maramureș și Vrancea. De la 1 ianuarie 2024 am extins în alte 20 de județe, iar de la începutul anului și până în prezent au fost montate 472 de asemenea brățări. ”Astăzi avem active 208. Până în prezent, 25 de persoane și-au îndepărtat brățara, iar 24 de persoane au fost reținute. La acest moment avem în supraveghere 9.168 de persoane în control judiciar, din care 24 de persoane în control judiciar pe cauțiune. Totodată, fac precizarea că astăzi avem 1.288 de persoane în arest la domiciliu. Așadar, odată cu implementarea mecanismului cu 1 octombrie 2024, aceste persoane vor putea să fie monitorizate prin aceste brățări, prin sistemul informatic de monitorizare electronică. Dacă sunt neclarități, întrebări, vă stau la dispoziție din perspectiva acestui act normativ care modifică și completează mecanismul de monitorizare electronică la nivelul României”, a adăugat el.

La rândul său, Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a transmis, într-un comunicat de presă, că această modificare legislativă este un “pas important pentru combaterea fenomenului fugarilor”.

“Pas important pentru combaterea fenomenului fugarilor, adoptat, astăzi, în şedinţa de Guvern. Azi s-a mai pus o piedică în calea persoanelor care înţeleg să se sustragă de la răspunderea penală pentru faptele lor. Legea 146 din 2021, iniţiativă liberală, a creat acest cadru legal care este aplicabil, în prezent, în cazurile de violenţă domestică, în situaţia ordinelor de protecţie emise pentru a proteja victimele. Dar, de la 1 octombrie, vor putea fi monitorizaţi electronic şi inculpaţii faţă de care magistraţii dispun măsura controlului judiciar sau a controlului judiciar pe cauţiune. Şi aceeaşi măsură se va putea aplica şi pentru inculpaţii faţă de care instanţa de judecată a luat măsura arestului la domiciliu. Pentru toţi aceştia va fi posibilă monitorizarea electronică prin purtarea brăţărilor electronice – ‘bijuterii judiciare’ – cu ajutorul cărora inculpaţii se vor conforma obligaţiilor stabilite de magistraţi. Dacă vor încerca să plece din ţară, în ciuda obligaţiilor de a nu o face, se va emite o alertă care va fi urmată de o intervenţie rapidă a organelor abilitate. Este un mijloc modern de care va beneficia întreg sistemul judiciar şi prin el, noi, societatea!”, a spus Gorghiu.

Foto: Designed by Freepik  www.freepik.com