Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – PÎCCJ informează că a primit de la CSAT doar Hotărârea adoptată fără documentele care au fost desecretizate miercuri, dar analizează în acest moment elementele de natură să determine declanșarea unei investigații penale.
„Pentru o corectă informare a cetățenilor și având în vedere solicitările formulate de reprezentanți ai mass-media referitoare la declarații publice și comunicate de presă potrivit cărora au fost transmise către instituția noastră sesizări având ca obiect verificarea unor aspecte de natură a influența corectitudinea procesului electoral, facem următoarele precizări:
– Consilul Suprem de Apărare a Țării a transmis Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție doar Hotărârea adoptată de membrii CSAT în ședința din data de 28 noiembrie 2024, fără documentele care au fost desecretizate în cursul zilei de astăzi.
– În acest sens, menționăm că Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție nu a primit, până la această dată, nicio sesizare sau informare din partea autorităților publice cu atribuții în desfășurarea procesului electoral, a organelor de politie sau a altor instituții.
– Totodată, precizăm că în noul context, al desecretizării documentelor care au fost prezentate în cadrul ședinței CSAT, PÎCCJ analizează în acest moment elementele de natură să determine declanșarea unei investigații penale, infracțiunile față de care se vor face cercetări și structura de parchet competentă.
– De asemenea, cu privire la declarațiile publice potrivit cărora Autoritatea Electorală Permanentă a transmis o sesizare PÎCCJ prin care a semnalat aspecte referitoare la modul de desfășurare a procesului electoral, precizăm că AEP nu a depus o astfel de sesizare, ci doar a redirecționat către instituția noastră, în data de 29 noiembrie 2024, o petiție a unei persoane fizice”, precizează PÎCCJ într-un comunicat de presă.
Miercuri, preşedintele Klaus Iohannis a fost de acord cu declasificarea, potrivit legii, la solicitarea instituţiilor emitente, a informaţiilor prezentate de SRI, SIE şi MAI, în şedinţa CSAT. Citiți AICI mai multe detalii!
UPDATE: DIICOT analizează deschiderea unei anchete
DIICOT a anunţat că analizează posibilitatea deschiderii unui dosar penal la solicitarea procurorului general, după ce vor fi analizate documentele desecretizate de CSAT referitoare la campania candidatului Călin Georgescu.
Conform DIICOT, sunt analizate elementele factuale de natură să determine declanşarea unei investigaţii penale privind săvârşirea unor infracţiuni aflate în competenţa Direcţiei, conform art.11 din OUG nr.78/2016, şi anume infracţiuni care se referă la constituirea unui grup infracţional organizat.
„Astăzi, 5 decembrie 2024, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a transmis procurorului-şef al DIICOT o solicitare pentru efectuarea unei analize a informaţiilor rezultate în urma desecretizării documentelor care au fost prezentate în cadrul şedinţei CSAT din data de 28 noiembrie 2024 privind desfăşurarea procesului electoral pentru funcţia de preşedinte al României. În acest context, sunt analizate elementele factuale de natură să determine declanşarea unei investigaţii penale privind săvârşirea unor infracţiuni aflate în competenţa DIICOT, conform art.11 din OUG nr.78/2016”, a transms, joi, DIICOT.
Foto: Designed by Freepik www.freepik.com