Jurnalul Digital

PPC a achiziționat parcul eolian al Lukoil din Dobrogea

PPC anunţă finalizarea, prin intermediul subsidiarei sale PPC Renewables, achiziţia de la subsidiarele europene ale Grupului Lukoil a Land Power, care operează în România un parc eolian cu o capacitate instalată totală de 84 MW în Dobrogea.

Achiziţia a fost finalizată după îndeplinirea unor condiţii prealabile obişnuite pentru astfel de tranzacţii prevăzute în acordul semnat anterior.

“În urma anunţului din data de 24.07.2023, PPC SA (PPC) anunţă că a finalizat, prin intermediul subsidiarei sale PPC Renewables SA şi după îndeplinirea unor condiţii prealabile obişnuite pentru astfel de tranzacţii prevăzute în acordul semnat anterior, achiziţia de la subsidiarele europene ale Grupului Lukoil, a unei participaţii de 100% în Land Power SRL, care operează în România un parc eolian cu o capacitate instalată totală de 84 MW”, se menţionează în comunicat.

Parcul eolian este situat în localităţile Dorobantu şi Topolog (județul Tulcea, Dobrogea), într-o regiune din România cu cele mai bune condiţii de vânt şi generează mai mult de 200 GWh de energie electrică pe an.

Compania precizează că tranzacţia a fost realizată printr-un proces competitiv, cu participarea unor companii internaţionale, în timpul căruia PPC Renewables a fost selectată ca ofertant preferat.

Kommunalkredit Austria AG a fost consultant financiar exclusiv al cumpărătorului, iar CMS Cameron McKenna Nabarro Olswang LLP SCP şi Milbank LLP au fost avocaţi ai PPC Renewables.

Grupul grec Public Power Corporation (PPC) a preluat, în 2023, activele Enel din România.

Portofoliul PPC cuprinde atât surse de energie convenționale (de exemplu, lignit, gaz și petrol), cât și hidroelectrice și regenerabile.

Foto: Designed by Freepik  www.freepik.com