Jurnalul Digital

Premierul dă asigurări că nu va crește TVA-ul

Premierul Marcel Ciolacu a afirmat, luni, că nu se măreşte TVA-ul, precizând că nu va creşte nicio cotă unică. El a mai spus că impozitarea muncii trebuie să scadă la veniturile mici şi medii şi mai ales la tinerii până în 26 ani

”Nu se măreşte TVA-ul. Vă spun, mă tatuez pe mână, nu se măreşte TVA-ul. Nu va creşte nicio cotă unică. Va rămâne 10% pe venit. Cum să crească cota unică pe venit de la 10% la 16% când noi avem cea mai mare impozitare a muncii la venituri mici şi medii din Europa? Ce om normal, la cap, ar face acest lucru?”, a declarat Marcel Ciolacu.

Premierul a fost întrebat dacă cotele reduse de TVA ar creşte la 19%: ”Anul viitor avem două lucruri. S-a renegociat, trebuiau venituri mai mari din PIB, de 2,5 puncte procentuale, şi am negociat să fie doar de 1,1 puncte procentuale. E sustenabil, fiindcă acest lucru îl poţi face şi din reducerea cheltuielilor şi dintr-o mult mai bună colectare, ţinând cont că începem să ne apropiem cu digitalizarea, dar şi cu o gestionare a banului public mult mai bună. Şi eu repet, cel puţin în zona de sănătate şi mi-aş dori şi în zona educaţiei unde sunt cele mari cheltuieli în acest moment în România să fie achiziţiile centralizate. La nivelul Ministerului de Finanţe, o seringă trebuie să coste la fel şi la Cluj şi la Buzău”.

Totodată, întrebat dacă celelelate cote de TVA , în afară de medicamente şi alimente, ar putea creştere de la 5% sau 9% la 19%, el a răspuns: ”Dacă dumneavoastră credeţi că vreun guvern are atâta minte sau un prim-ministru să crească cota la lemne de la 5 la 19 şi să-i aducă un venit suplimentar la bugetul statului consolidat de 10 milioane, vă spun eu, nu te duci la Comisie şi spui ”Domnule, uitaţi eu am crescut la lemnele de foc de la 5 la 19. Şi ce venituri aţi avut domnul Ciolacu? Domnule, am rupt, am avut 10 milioane”. Este exclus acest lucru”.

Impozitarea muncii s-ar putea reduce la veniturile mici şi medii

„Cred că impozitarea muncii trebuie să scadă la veniturile mici şi medii, mai ales la tineri până în 26 de ani. Acolo este impactul cel mai mare în ceea ce priveşte şomajul. Cu adevărat trebuie această discuţie avută după această faimoasă campanie electorală. Noi am ajuns la 5.400 pe brut să fie această reducere din impozitul pe venit. Eu aş merge mai departe, aş merge ca această reducere să fie pe cheltuieli astfel încât în sănătate toată lumea să aibă acces egal, la educaţie să aibă toată lumea acces egal, plus că vei dezvolta anumite servicii unde România este încă restantă. Este un plan de ţară care trebuie să fie integrat, nu este un plan al unui guvern sau al unui preşedinte, el trebuie să fie integrat cu toţi jucătorii şi cu toţi beneficiari, fiindcă eu sunt ferm convins că politic, administrativ vom avea capacitatea de a ne aşeza cu toţii la masă şi într-un termen foarte scurt, am şi zis după 7 ianuarie ca să definitivăm acest plan urmând pe urmă totuşi să ne recuplăm la români”, a declarat Marcel Ciolacu.

Acesta consideră că este nevoie de o reformă administrativă în România.

„Avem în acest moment o provocare cu legea salarizării şi cu reforma fiscală.  Acei oameni pe bună dreptate, au spus ”Domnule, încercaţi să echilibraţi cheltuielile, vă dăm o anvelopă nu mai mică decât anul acesta şi să vă încadraţi în acea anvelopă. Vreţi iarăşi să zburdaţi?  Ajungeţi la un deficit de 5% şi mai stăm de vorbă”. Lucrurile între timp au devenit sustenabile. E un lucru cât se poate de normal, nu înseamnă că dai afară de cineva, dar cu adevărat trebuie o reformă administrativă. Şi îmi asum perfect ceea ce spun. Nu se poate continua să funcţioneze o şcoală cu cinci elevi”, a spus premierul.

Marcel Ciolacu a anunţat că în zona administrativă România are restanţe şi de reformă, dar şi de organizare.

”Avem foarte multe restanţe. Asta este adevărul. În zona administrativă avem restanţe şi de reformă, avem restanţe şi de organizare, avem restanţe şi cum sunt legile, la Codul Administrativ, legislative şi Codul Urbanismului.Foarte multe provocări pe care va trebui să le închidem în primele şase luni ale anului viitor fiindcă aceste reforme se regăsesc în anumite cereri de plată, 4, 5, 6, 7 cumva sunt legate între ele şi pentru că haideţi să fim corecţi a fost un an electoral şi s-a evitat de către anumite persoane să ia decizii, chiar dacă este un an electora va trebui de această dată să punem tot pachetul pe masă şi, indiferent în ce cerere de plată este respectiva reformă, ele având conexiuni una cu alta şi trebuie văzut tabloul întreg, să nu mai luăm de pe bucăţi, să le rupem din context”, a declarat Marcel Ciolacu.

Acesta a mai afirmat că nu pot fi luate decizii la nivel central fără să existe o consultare cu administraţiile locale: „Trebuie văzut întreg contextul, întreg tabloul şi toate trebuie discutate odată. Nu se pot lua decizii la nivel central fără să ai o consultare cu administraţiile locale care sunt de fapt partenerul principal în orice proiect pe care vrei să îl implementezi. Şi am văzut lucrul acesta şi în noile spitale care se construiesc în sănătate şi în infrastructură, unde Ministerul Transportului a făcut descentralizări, şi cu preşedinţii de consilii judeţene, dar şi cu primarii de mari municipii. Acelaşi lucru se întâmplă şi în educaţie, învăţământul dual şi cu investiţiile din educaţie”.

Premierul a adăugat că dezvoltarea României trebuie să fie unitară şi echilibrată.

”Şi, în ultimul rând, trebuie să facem această dezvoltare a României în următorii ani, unitară şi echilibrată fiindcă de aceea am avut această migraţie către vest, pentru că dezvoltarea n-a fost una echilibrată. Normal că companiile au venit în funcţie de costuri să se aşeze în anumite zone, normal că s-a dezechilibrat sistemul energetic, cu alte cuvinte ne trebuie un plan. Ne trebuie un plan pe care să ni-l asumăm şi politic, dar şi în structurile AMR, în UNCJR, patronate, sindicate şi să sperăm că în următorii cinci ani o să se întâmple acest lucru”, a declarat Marcel Ciolacu.

Marcel Ciolacu a fost prezent, luni, la Summitul Autorităților Publice Municipale din România.