Premierul Marcel Ciolacu și ministrul transporturilor și infrastructurii, Sorin Grindeanu, au anunțat, la începutul ședinței de guvern din 25 aprilie, de la Timișoara, mai multe investiții în județul Timiș, printre care construirea Institutul Regional Oncologic, noul stadion de 30.000 de locuri care va lua locul arenei Dan Paltinisanu și amenajarea punctului de trecere frontiera cu Ungaria de la Beba Veche.
Încă de la începutul ședinței, premierul a ținut să precizeze că azi se adoptă hotărârea de guvern care permite plata pensiilor înaintea sărbătorilor de Paști. ”Este un gest firesc, de respect față de seniorii României. Știu că va fi foarte multă muncă în ministere, case de pensii, poștă, bănci. Dar cred că toți cei implicați care au un părinte, o bunică sau un unchi își dau seama cât de mult contează acest gest, mai ales înaintea celei mai mari sărbători creștinești”, a spus el.
Marcel Ciolacu a precizat că astăzi sunt demarate procedurile pentru construirea Institutului Regional de Oncologie din Timișoara. ”Este un obiectiv foarte important pentru viețile a zeci de mii de pacienți din întreaga zonă, o investiție prin PNRR de peste 230 de milioane de euro. Noul institut va avea 250 de paturi și ambulatoriu integrat cu 26 de cabinete medicale. Vor fi dotări de ultimă oră pentru analize de laborator, imagistică, bloc operator, terapie intensivă și centru pentru transplant. Asta, după ce deja am aprobat construirea și dotarea cu aparatură a Centrului de Mari Arși de la Spitalul Județean din Timişoara”, a explicat acesta.
”Un alt proiect foarte așteptat pe plan local de zeci de mii de suporteri este construcția noului stadion de fotbal. Anul trecut, împreună cu doi prieteni și doi timișoreni, dl. ministrul transporturilor, dl. Grindeanu, și dl. Alfred Simonis, președintele Camerei Deputaților, m-am întâlnit cu liderii galeriei lui Poli Timișoara. Le-am promis că vom demara acest proiect și, azi, ne ținem de cuvânt: aprobăm indicatorii tehnico-economici pentru Stadionul din Timișoara. Va fi o arenă modernă, de 30.000 de locuri, unde vor fi investiți peste 165 de milioane de euro. Sper să mă primiți și pe mine la galerie la meci”, a afirmat premierul.
”Tot azi, aprobăm deschiderea unui nou punct frontieră cu Ungaria, la Beba Veche. Este un obiectiv din lunga listă de investiții în infrastructură aflate în derulare în județul Timiș, ca, de altfel, în întreaga țară. Aș mai vrea, suplimentar, și s-o felicit pe d-na Deca. În perioada următoare, va da și ordinul de ministru, astfel încât copiii care au fost premiați aseară la gala Andreei (n.red. Gala „Nu există nu se poate!”) să poată fi incluși în sistemul intern de premiere, ca și ceilalți copii care aduc premii din străinătate. În ceea ce privește meritul acestor investiții din Timișoara, meritul este în întregime al domnului ministru al Transporturilor, Sorin Grindeanu”, a adăugat Marcel Ciolacu.