Cel mai mare târg dedicat dragostei, „Laminor Love Wonderland!”, s-a deschis pe 13 februarie, la Hala Laminor din Sectorul 3. Bucureștenii sunt așteptați până pe 3 martie să celebreze iubirea cu ocazia Valentine’s Day sau de Dragobete.
Accesul este liber la eveniment.
Încă din prima zi a târgului, vizitatorii sosiți în număr mare au fost întâmpinați într-un cadru care a impresionat prin colorit și decorațiuni. Perechile de îndrăgostiți au avut la dispoziție butaforii și spații special amenajate, așa numitele colțuri instagramabile, unde au putut să facă poze.
Într-un decor de poveste, cu aranjamente florale de la unii dintre cei mai scumpi floriști din Capitală, pentru 20 de cupluri s-au oficiat, doar în prima zi a târgului, cununii civile care durează 24 de ore. Unii au făcut-o pentru provocare, în timp ce alții au repetat pentru ziua cea mare.
Căsătorii între cupluri de același sex
De altfel, în fiecare zi până duminică, 18 februarie, se vor oficia „căsătorii pentru o zi” pentru cuplurile care au acceptat propunerea. Acestea vor putea participa și la o tombolă cu premii suficient de tentante pentru a-i determina să ajungă cât de curând și la Starea Civilă.
La acest eveniment, primarul Sectorului 3, Robert Negoiță, a acceptat să oficieze căsătorii, fără valoare juridică, între persoane de același sex.
Printre cuplurile care au spus „Da” pentru o zi s-a integrat chiar și un cuplu de fete gay, spre mirarea tuturor spectatorilor, ceea ce arată că dragostea nu ține cont de nimic și nu are limite.
De fapt, organizatorii ”Căsătorie pentru o zi” nu au impus condiții legate de sexul mirilor de probă, ci doar să aibă cel puțin 18 ani și ”să fie ființe umane”, după cum se observă într-un comentariu de pe pagina de Facebook.
Legea din România nu recunoaște căsătoriile între persoanele de același sex.
În condițiile în care Robert Negoiță declara recent că este probabil ca anul acesta să participe la alegerile pentru Primăria Sectorului 3 din partea PSD, iar președintele PSD Marcel Ciolacu afirma că România nu este pregătită acum pentru căsătoria cuplurilor formate din persoane de același sex, este posibil să apară o serie de discuții între cei doi.
În legătură cu căsătoria ”de o zi” a celor două fete, primarul Robert Negoiță a explicat la Antena 3 CNN: ”Este o experiență… Până la urmă, nu este nimic oficial! Nu se înregistrează în vreun registru, nu produce consecințe juridice, până la urmă este doar un exercițiu”.
”Cred că noi suntem diverși, că nu suntem cu toții la fel, că nu avem aceleași orientări… Oricum am fi făcut, am fi generat controverse. Și dacă nu am fi acceptat, am fi supărat pe alții. (…) Până la urmă, fiecare are felul lui. Ce suntem noi să judecăm? Noi suntem deschiși la minte și acceptăm că suntem diferiți și ne acceptăm așa cum suntem”, a afirmat Robert Negoiță.
Aceste căsătorii pentru o zi au fost oficializate de Elena Petrescu, viceprimar Sector 3.
Cununiile pentru o zi nu au valoare juridică, dar vor semăna mult cu celelalte și se vor desfășura într-un cadru frumos.
Cei care își doresc să spună un hotărât „Da”, chiar și pentru 24 de ore, o pot face completând acest formular.
După oficierea cununiei, participanții vor primi 2 exemplare ale certificatului de căsătorie pentru o zi, în variantă tipărită. Numele vor fi deja trecute așa cum au apărut în formularul de înscriere. Desfacerea căsătoriei se realizează automat dupa 24 de ore.
De asemenea, la târgul dedicat iubirii din Sectorul 3, Laminor Love Wonderland, primarul Robert Negoiță a oficializat mai multe căsătorii reale.
”Casă de Piatră! De ziua internațională a Iubirii, patru cupluri de îndrăgostiți din sectorul nostru au spus DA la #HalaLaminor într-un decor exclusivist. Un DA hotărât pentru viață. Felicitări, sănătate și mulți ani binecuvântați împreună tuturor!”, a scris Robert Negoiță pe pagna sa de Facebook.
De asemenea, pe pagina de Facebook „Laminor Wonderland” au fost publicate mai multe imagini din timpul acestor căsătorii.
Artiști de marcă urcă pe scenă
Prima seară a târgului s-a încheiat cu un concert memorabil susținut de Ștefan Bănică, Rock`n`Roll Band & The 50`s.
Surprizele se țin lanț și în zilele următoare când artiști de renume, adevărați maeștri în celebrarea dragostei, vor urca pe scena „Laminor Love Wonderland!”:
- 14 februarie, ora 20.00 Loredana & Agurida;
- 18 februarie, ora 20.00, Horia Brenciu & HB Orchestra.
Accesul în zona târgului (bd. Basarabia nr. 256) se poate face cu metroul, la stația Republica, dar și cu mijloacele de transport în comun, de suprafață, respectiv: tramvaiul 36 și autobuzele 406, 452, 454, 457, 458, 509, 103, N109 și N125.
Pentru cei care vor veni la târg cu mașina personală, Hala Laminor dispune de o parcare subterană de 1700 de locuri cu intrare din șoseaua Industriilor, unde accesul costa 10 lei/zi. Vizitatorii sunt rugați să își lase mașinile în parcarea subterană pentru a evita aglomerația, a transmis Primăria Sectorului 3.