Jurnalul Digital

Rata şomajului în rândul tinerilor se menține la un nivel ridicat

Rata şomajului, în conformitate cu standardele Biroului Internaţional al Muncii (BIM) a fost, în luna septembrie 2023, de 5,4%, valoare egală cu cea înregistrată în luna august. Rata șomajului la bărbați a fost cu 0,9 puncte procentuale mai mare decât la femei, conform datelor INS – Institutul Naţional de Statistică.

Numărul şomerilor (în vârstă de 15-74 ani) estimat pentru luna septembrie a anului 2023 a fost de 444,4 mii personae, în scădere ușoară față de luna precedentă (446,6 mii persoane) și față de aceeaşi perioadă a anului precedent (448,2 mii persoane).

Pe sexe, rata şomajului la bărbați a depăşit-o cu 0,9 puncte procentuale pe cea a femeilor, valorile respective fiind 5,8% în cazul persoanelor de sex masculin şi 4,9% în cazul celor de sex feminin.

În același timp, INS reține în continuare atenția asupra nivelului ridicat, de 22,3%, al ratei șomajului în rândul tinerilor (15-24 ani).

Pentru persoanele adulte (25-74 ani), rata şomajului a fost estimată la 4,5% pentru luna septembrie 2023 (4,2% în cazul femeilor şi 4,6% al bărbaţilor).

Numărul şomerilor în vârstă de 25-74 ani reprezenta 78,2% din numărul total al şomerilor estimat pentru luna septembrie 2023.

Potrivit INS, rata şomajului reprezintă ponderea şomerilor în populaţia activă.

Foto: Designed by Freepik www.freepik.com