România, alături de alte cinci state membre ale Uniunii Europene, a solicitat activarea Mecanismului de Protecție Civilă al UE pentru a sprijini repatrierea cetățenilor europeni blocați în zona de conflict din Orientul Mijlociu.
Măsura permite finanțarea unei părți din costurile operațiunilor de evacuare și transport.
Vicepreședinta Comisiei Europene, Roxana Mînzatu, a anunțat că mecanismul a fost cerut de șase state membre pentru a facilita întoarcerea în siguranță a cetățenilor europeni din zonele afectate de război.
„Mecanismul de protecție civilă poate fi activat. Șase state membre, printre care și România, au solicitat activarea acestui mecanism, pentru a putea să permită operațiunile de repatriere a cetățenilor Uniunii Europene”, a declarat Roxana Mînzatu la Digi24.
Activarea mecanismului permite Uniunii Europene să acopere o parte semnificativă din costurile operațiunilor. „Uniunea Europeană poate să deconteze o parte din costuri, maximum 75%, pentru repatriere, cu anumite condiții pe care fiecare stat membru le cunoaște”, a precizat oficialul european.
Printre aceste condiții se numără și obligația ca cel puțin 30% dintre pasagerii evacuați să aibă o altă cetățenie decât cea a statului care solicită sprijinul financiar.
Potrivit Roxanei Mînzatu, mecanismul nu înseamnă că Bruxelles-ul coordonează direct transportul, ci oferă sprijin financiar și facilitează cooperarea între statele membre. „Nu e coordonată operațiunea propriu-zisă de transport, aeronavele, de la Bruxelles, ci ține de eforturile fiecărui stat membru care a cerut activarea acestui mecanism”, a explicat vicepreședinta Comisiei Europene.
În afară de sprijinul financiar, mecanismul facilitează și coordonarea resurselor între statele participante. „Mecanismul de protecție civilă permite și o bună coordonare a operațiunilor, a resurselor între statele membre, așa încât există o valoare adăugată clară a intervenției europene pe aceste activități”, a mai spus Mînzatu.
Până în prezent, statele care au solicitat activarea mecanismului sunt România, Italia, Slovacia, Austria, Franța și Luxemburg, însă situația rămâne dinamică, iar lista ar putea fi extinsă.
Mecanismul european de protecție civilă a fost instituit în 2001 pentru a permite statelor participante să își coordoneze intervențiile în situații de urgență majore care depășesc capacitatea de răspuns a unei singure țări. La acesta participă cele 27 de state membre ale UE, dar și mai multe state din afara Uniunii, precum Republica Moldova, Norvegia, Serbia, Turcia sau Ucraina.
Conflictul din Orientul Mijlociu a intrat în a șasea zi, pe fondul intensificării confruntărilor și al creșterii numărului de civili blocați în zonele afectate de lupte. Situația de securitate rămâne instabilă, iar mai multe state europene încearcă să își evacueze cetățenii din regiune.
Foto: Freepik www.freepik.com


