Jurnalul Digital

Românii au economisit mai mult în septembrie

Depozitele rezidenţilor clienţi neguvernamentali au crescut în luna septembrie 2023 cu 2,7% faţă de luna anterioară, până la nivelul de 547,93 miliarde de lei, iar faţă de aceeaşi perioadă a anului anterior s-au majorat cu 11,4% (2,4% în termeni reali), conform BNR – Banca Naţională a României.

Depozitele în lei ale rezidenţilor, cu o pondere de 68,8% în totalul depozitelor clienţilor neguvernamentali, au crescut cu 3,9% faţă de luna august 2023, până la 376,74 miliarde de lei.

Comparativ cu luna septembrie 2022, acestea s-au majorat cu 21,0% (11,2% în termeni reali).
Depozitele în lei ale gospodăriilor populaţiei au crescut cu 2,2% faţă de luna anterioară, până la 202,72 miliarde de lei şi cu 26% (15,7% în termeni reali) faţă de aceeaşi perioadă a anului anterior.

Depozitele în lei ale altor sectoare (societăţi nefinanciare şi instituţii financiare nemonetare) s-au majorat cu 5,9% (până la 174,02 miliarde de lei) faţă de luna precedentă, iar faţă de luna septembrie 2022, au înregistrat o creştere de 15,7% (6,3% în termeni reali).


Depozitele în valută ale rezidenţilor, exprimate în lei, reprezentând 31,2% în volumul total al depozitelor clienţilor neguvernamentali, au crescut cu 0,2% faţă de luna august 2023, ajungând până la nivelul de 171,19 miliarde de lei (exprimate în euro, acestea s-au diminuat cu 0,5%, până la 34,41 miliarde de euro). Comparativ cu luna septembrie 2022, indicatorul exprimat în lei a scăzut cu 5,1% (-5,6%, în cazul exprimării indicatorului în euro).

Depozitele în valută ale gospodăriilor populaţiei, exprimate în lei, s-au majorat cu 0,4% faţă de luna august 2023, până la 119,54 miliarde de lei (exprimate în euro, acestea s-au diminuat cu 0,3%, până la 24,03 miliarde de euro). Comparativ cu aceeaşi perioadă a anului 2022, scăderea acestui indicator exprimat în lei a fost de 4,7% (-5,2%, în cazul exprimării indicatorului în euro).

Depozitele în valută ale altor sectoare, exprimate în lei, au scăzut cu 0,3% faţă de luna august 2023, până la 51,64 miliarde de lei (exprimate în euro, acestea s-au diminuat cu 0,9%, până la 10,38 miliarde de euro). Comparativ cu septembrie 2022, indicatorul exprimat în lei s-a diminuat cu 5,9% (-6,4%, în cazul exprimării indicatorului în euro). 

Creditarea a crescut ușor

Soldul creditului neguvernamental acordat de instituţiile de credit a crescut în luna septembrie 2023 cu 0,6% faţă de august 2023 (-0,2% în termeni reali), până la nivelul de 381,16 miliarde de lei.

Creditul în lei, cu o pondere de 68,1% în volumul total al creditului neguvernamental, s-a majorat cu 0,5%, iar creditul în valută exprimat în lei, cu o pondere de 31,9% în totalul creditului neguvernamental, a crescut cu 1% (0,4%, în cazul exprimării indicatorului în euro).

Comparativ cu aceeaşi perioadă a anului 2022, creditul neguvernamental a înregistrat o creştere de 4,5% (-4,0% în termeni reali), pe seama majorării cu 0,7% a componentei în lei (-7,5% în termeni reali) şi cu 13,6% a componentei în valută exprimată în lei (13,0% în cazul exprimării indicatorului în euro).

Creditul guvernamental a înregistrat o creştere în luna septembrie 2023 cu 3,6% faţă de luna august 2023, până la 189,02 miliarde de lei. În raport cu septembrie 2022, acesta s-a majorat cu 14,4% (5,1% în termeni reali).

Masa monetară în sens larg (M3) a înregistrat la sfârşitul lunii septembrie 2023 un sold de 640,76 miliarde de lei. Aceasta a crescut cu 2,4% (1,6 în termeni reali ) faţă de luna august 2023, iar în raport cu septembrie 2022 s-a majorat cu 10,1% (1,2% în termeni reali).

Foto: Designed by Freepik www.freepik.com