Liderii PNL au discutat luni un posibil scenariu pentru 2024, în care președintele Klaus Iohannis ar putea deveni președintele Consiliului European, iar Nicolae Ciucă, în calitate de președinte al Senatului, ar putea fi interimar.
Belgianul Charles Michel, președintele Consiliului European, și-a anunțat candidatura la alegerile europarlamentare din 2024. În acest caz, el va trebui să demisioneze din funcție, iar funcția rămâne vacantă, probabil începând cu 1 iulie 2024.
Iohannis are șanse reale să-l înlocuindu-l pe Charles Michel, datorită evitării posibilei alegeri a lui Viktor Orban în această funcție, dat fiind că Ungaria preia președinția UE în aceeași perioadă.
După plecarea lui Iohannis la Bruxelles, funcția de președinte al României devine vacantă și, conform Constituției, va fi ocupată de cel de-al doilea om în stat, repectiv de Nicolae Ciucă, președintele Senatului și al Partidului Național Liberal.
Acesta ar fi un interimat care îl poate ajuta pe Nicolae Ciucă în cursa prezidențială.
Ideea unui candidat comun pentru alegerile prezidențiale din 2024 a fost repusă pe masa negocierilor purtate de PNL și PSD. Ambele partide au anunțat că vor să se prezinte singure în fața electoratului la alegerile din acest an. În acest caz, ar putea candida la prezidențiale atât Nicolae Ciucă, cât și Marcel Ciolacu.
De asemenea, PSD și PNL nu au ajuns încă la un punct comun privind comasarea alegerilor din acest an.
În 2024, în România vor avea loc alegeri locale, parlamentale, europarlamentare și alegeri prezidențiale. Data exactă a desfășurării lor nu a fost încă stabilită. Este prima dată când în România se desfășoară în același an cele patru runde de alegeri.