Miercuri, Parlamentul și Consiliul European au ajuns la un acord provizoriu privind prelungirea măsurilor de liberalizare a comerțului pentru Ucraina în fața războiului de agresiune al Rusiei.
Suspendarea temporară a taxelor de import și a contingentelor pentru exporturile agricole ucrainene către UE va fi reînnoită pentru încă un an, până la 5 iunie 2025, pentru a sprijini Ucraina în contextul continuării războiului de agresiune al Rusiei, a precizat Parlamentul European într-un comunicat.
Conform sursei, Comisia poate acționa rapid și poate impune orice măsuri pe care le consideră necesare în cazul în care piața UE sau unele țări din UE sunt afectate în mod semnificativ de importurile ucrainene.
Regulamentul prevede, de asemenea, o ”frână de urgență” pentru produsele agricole deosebit de sensibile, și anume păsările de curte, ouăle și zahărul. Deputații europeni au obținut extinderea acestei liste pentru a include ovăzul, porumbul, grișul și mierea. De asemenea, ei au obținut angajamente ferme din partea Comisiei de a lua măsuri în cazul în care va exista o creștere bruscă a importurilor ucrainene de grâu.
Perioada de referință pentru declanșarea frânei de urgență va fi 2022 și 2023, ceea ce înseamnă că, dacă importurile acestor produse depășesc volumele medii din acești doi ani, atunci tarifele vor fi impuse. De asemenea, negociatorii PE s-au asigurat că Comisia va acționa mai rapid – în termen de 14 zile în loc de 21 de zile – dacă se vor atinge nivelurile de declanșare a măsurilor de salvgardare automată.
După ce Rusia a invadat Ucraina în 2022, UE a eliminat tarifele vamale pentru importurile din Ucraina, însă Polonia şi alte țări s-au confruntat cu o supraofertă de cereale, iar fermierii au organizat proteste faţă de concurenţa incorectă.
In perioada următoare, Parlamentul și Consiliul European vor trebui să dea undă verde finală acordului provizoriu. Actuala suspendare expiră la 5 iunie 2024. Noile reglementări ar trebui să intre în vigoare imediat după această dată de expirare.
Foto: Designed by Freepik www.freepik.com