Jurnalul Digital

Vești bune pentru șoferii din Sectorul 4: sprijin financiar pentru carburant și suspendarea taxei urbane

Începând cu 1 aprilie, locuitorii din Sectorul 4 vor primi un ajutor financiar de 600 de lei în total pentru achiziția de carburant. Totodată, plata taxei de dezvoltare urbană se suspendă pe termen, a anunțat Primăria Sectorului 4.

”Sectorul 4 al Municipiului București va implementa, în perioada imediat următoare, două măsuri cu impact bugetar semnificativ pentru fiecare dintre locuitorii săi, măsuri menite să sprijine cetățenii în această perioadă extrem de complicată, marcată de creșteri alarmante ale costului vieții, pe fondul situației geopolitice complicate pe care o traversăm”, a transmis Primăria.

Astfel, urmare a deciziei recente a primarului Daniel Băluță, începând cu data de 1 aprilie a.c., obligativitatea achitării taxei de dezvoltare urbană va fi suspendată pe termen nelimitat. Introdusă printr-o hotărâre a Consiliului Local al Sectorului 4 din luna ianuarie 2025, măsura era una provizorie și viza creșterea numărului de locuri de parcare, publice și de reședință, activitate care, în contextul actual, va fi amânată.

Totodată, pentru ca oamenii să facă mai ușor față creșterilor galopante, de la o zi la alta sau chiar de la oră la oră, ale prețului carburanților, reflectate în costul tuturor produselor și serviciilor cotidiene de care comunitatea are nevoie și pe care le consumă, Sectorul 4 al Municipiului București va veni în sprijinul oamenilor și va acorda un ajutor în sumă de 200 de lei la fiecare două luni, pentru fiecare dintre proprietarii cu autoturisme înregistrate în baza de date a autorității locale. Sprijinul va intra în vigoare de la data de a 1 Aprilie a.c. și va fi valabil șase luni, fiind aplicabil unui singur autovehicul per proprietar.

Primarul Daniel Băluță subliniază că aceste măsuri nu sunt doar cifre sau decizii administrative.

„Tocmai pentru că puterea de cumpărare a scăzut cu aproximativ 30%, inflația este de 10%, taxele și impozitele au crescut, astfel încât, pentru cetățenii Sectorului 4, am venit în întâmpinarea acestei situații extrem de delicate și extrem de grave cu două măsuri. Prima măsură este aceea de suspendare a taxei de dezvoltare urbană, începând cu data de 1 aprilie. A doua măsură este aceea de a veni în sprijinul oamenilor activi, care au loc de muncă, prin acordarea unui ajutor pe o perioadă de șase luni, un ajutor în cuantum de 200 de lei pentru carburant”, a declarat Daniel Băluță, primarul Sectorului 4.

”Ne adresăm, în primul rând, locuitorilor Sectorului 4 care au domiciliul aici de mai mult de un an, care dețin vehicule cu o capacitate cilindrică mai mică de 2000 cm³ și care au un venit pe membru de familie mai mic de 5.000 de lei net. Acestea sunt măsuri de solidaritate pe care trebuie să le luăm pentru oameni, pentru că atât crearea de locuri de muncă, cât și susținerea acestora reprezintă o prioritate pentru oricare dintre noi”, a adăugat Daniel Băluță.

Aceste măsuri vor fi supuse aprobării Consiliului Local al Sectorului 4 într-o ședință ce va fi convocată în perioada imediat următoare, astfel încât sprijinul să ajungă cât mai rapid la cetățeni.

Amintim ca prețurile carburanților se majorează accelerat în România. Motorina standard a depășit deja pragul psihologic de 10 lei/litru, pe fondul tensiunilor de pe piața petrolului.

Guvernul urmează să adopte marţi după-amiaza OUG privind declararea situaţiei de criză pe piaţa ţiţeiului şi a produselor petroliere.

Pe durata situației de criză vor fi instituite măsuri de protecție aplicabile pentru o perioadă de 6 luni, cu posibilitatea prelungirii succesive pentru intervale de cel mult 3 luni, atât timp cât persistă circumstanțele care au determinat instituirea situației de criză.

Adaosul comercial pentru benzină, motorină și materiile prime utilizate pentru obținerea acestora va fi limitat pe întregul lanț de activitate economică.

Exportul și/sau livrările intracomunitare de benzină și motorină vor putea fi realizate de către operatorii economici exclusiv cu acordul prealabil scris al Ministerului Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului și al Ministerului Energiei.

Pe durata situației de criză, se reduce cantitatea de biocarburant din benzină pentru scăderea prețului final.

De asemenea, ministerele Finanțelor, Economiei, Energiei, împreună cu Consiliul Concurenței, vor monitoriza permanent piața și vor evalua orice alte măsuri care se impun.

Foto: Freepik  www.freepik.com