Jurnalul Digital

UE lansează un nou program de 5 mil. euro pentru combaterea dezinformării în țările Parteneriatului Estic

Uniunea Europeană a lansat ieri, în cadrul Summitului Societății Civile din Parteneriatul Estic 2025, un nou program regional în valoare de 5 milioane de euro dedicat depistării și combaterii manipulării informaționale străine, interferențelor și dezinformării în statele Parteneriatului Estic.

Programul va sprijini organizații ale societății civile și instituții media independente din Armenia, Azerbaidjan, Belarus, Georgia, Republica Moldova și Ucraina, inclusiv pe cele care activează în exil. Inițiativa urmărește consolidarea capacităților de comunicare strategică, creșterea nivelului de educație media și dezvoltarea unor mecanisme mai eficiente de combatere a dezinformării. Printre acțiunile prevăzute se numără instruire, cercetare și analiză, proiecte de reziliență transfrontalieră și sprijin financiar direct.

Lansarea programului are loc într-un context regional marcat de provocări majore: războiul de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei, represiunile continue din Belarus, reculul democratic accelerat din Georgia, amenințările hibride și tentativele de destabilizare a Republicii Moldova, în special în perioada electorală recentă, precum și apropierea alegerilor din Armenia, a transmis Comisia Europeană.

Comisarul european pentru extindere, Marta Kos, a declarat că dezinformarea reprezintă un instrument folosit de regimurile autoritare pentru a slăbi societățile democratice: „Pentru a proteja libertatea și democrația în Europa, europenii trebuie să acționeze împreună. Mass-media independentă și spațiile civice active din vecinătatea noastră sunt o parte esențială a rețelei democratice de siguranță a Europei.”

În cadrul ceremoniei de deschidere a Summitului, comisarul Kos a participat și la Gala Premiilor Societății Civile, organizată anual de Forumul Societății Civile din Parteneriatul Estic. Premiul pentru anul 2025 a fost acordat Consiliului de Politică Externă „Ukrainian Prism” și Asociației „Women’s Association for Rational Development” (WARD) din Azerbaidjan.

Think tank-ul Ukrainian Prism a fost recompensat pentru activitatea sa continuă în domeniul politicii externe și securității internaționale, în pofida consecințelor războiului declanșat de Rusia. Organizația este considerată un exemplu de reziliență a societății civile ucrainene. WARD, activă în promovarea egalității de gen și a emancipării femeilor, a fost premiată pentru eforturile sale de a susține participarea egală a femeilor și bărbaților în Azerbaidjan.

Parteneriatul Estic, lansat în 2009, are ca obiectiv consolidarea relațiilor politice și economice dintre UE și cele șase țări partenere: Armenia, Azerbaidjan, Belarus, Georgia, Republica Moldova și Ucraina. Summitul Societății Civile din 2025 are loc la Bruxelles, între 2 și 4 decembrie, reunind organizații ale societății civile și decidenți pentru a discuta viitorul cooperării multilaterale în cadrul Parteneriatului Estic și modalități de întărire a rezilienței societății civile.

Foto: Comisia Europeană