Prim-ministrul Marcel Ciolacu a participat luni la semnarea contractelor pentru două proiecte de investiții majore pentru București. Unul vizează reabilitarea planșeului de acoperire a râului Dâmbovița din zona Piața Unirii, iar celălalt prevede repararea și modernizarea bazei vechi COSR Izvorani.
”Mă bucur că antreprenoriatul românesc își adaugă astăzi, în portofoliu, două proiecte importante pentru români! Este o dovadă în plus a maturității la care au ajuns firmele românești, a competitivității lor pe o piață deschisă! Fie că vorbim despre refacerea Planșeului de la Piața Unirii, fie că vorbim despre modernizarea bazei sportive COSR, îmi doresc ca astfel de investiții să fie multiplicate!”, a declarat Marcel Ciolacu.
”De aceea, veți găsi mereu în mine un partener pentru realizarea proiectelor ce contribuie la dezvoltarea României. Și spun asta deoarece contractele pe care le vom semna astăzi reprezintă, chiar dacă în moduri diferite, investiții în viitorul nostru!”, a adăugat premierul.
Conform premierului, pe de o parte, vorbim de o investiție într-o Capitală sigură pentru cei care traversează zilnic zona Unirii, fie cu mașina, fie cu metroul! Iar pe de altă parte, de o investiție într-o infrastructura sportivă de top care să contribuie la performanțele sportivilor noștri!
”Ambele contracte au în centrul preocupărilor noastre românii, rezolvarea problemelor de zi cu zi și, mai ales, perspectivele pe care statul le creează pentru ei”, a spus șeful Executivului.
Acesta a mulțumit președintelui Agenției Naționale pentru Sport, doamna Elisabeta Lipă, președintelui COSR, domnul Mihai Covaliu, pentru implicarea continuă în îmbunătățirea condițiilor pe care statul român le poate pune la dispoziție sportivilor pentru a avea performanțe.
”România trebuie să investească în sport! Atât în sportul de performanță, cât și în sportul de mase. Sportul este practic un cec în alb pentru viitorul nostru, pentru viitorul generațiilor următoare!”, a subliniat premierul.
Marcel Ciolacu a precizat că Guvernul, prin CNI și prin Ministerul Dezvoltării, a finalizat 200 de săli de sport, 49 de complexuri sportive și 16 bazine de înot în toată țara. ”Pe lângă acestea, avem în execuție peste 380 de obiective de investiții în infrastructura sportivă. Cu participarea administrațiilor locale, sper să intensificăm ritmul investițiilor în sportul românesc”, a adăugat el.
”Îi mulțumesc mult domnului Daniel Băluță, primarul Sectorului 4, una dintre cele mai active administrații locale din România! Alături de specialiști, Primăria Sector 4 a identificat cele mai bune variante pentru refacerea unui nod de infrastructură complex din inima Capitalei. Refacerea Planșeului de la Piața Unirii, un nod vital pentru siguranța celor aflați în trafic, dar și a întregii zone! Știu că nu este un proiect ușor. În plus, pe parcursul lucrărilor, vom avea o perioadă cu restricții de trafic. De aceea, este esențial ca lucrările să fie realizate rapid, în termenele stabilite! De aceea, o să-i urez succes si domnului Erbașu, care va coordona aceste două investiții”, a mai spus premierul.
Acesta nu a precizat când vor începe lucrările la cele două proiecte.
Guvernul României a alocat suma de aproximativ de 800 de milioane de lei pentru refacerea Planșeului Unirii, acest obiectiv de infrastructură de o importanță strategică pentru București.
Planșeului Unirii, construcție din beton veche de aproape 100 de ani, care susține o mare parte din Piața Unirii, este încadrată în clasa tehnică IV – nesatisfăcător, din cinci posibile. Mai multe detalii despre reconstrucția planșeului găsiți AICI.
UPDATE – MDLPA: Contractele au un impact social major
”Astăzi, la Palatul Victoria, în prezenţa prim-ministrului Marcel Ciolacu, ministrul dezvoltării, Adrian-Ioan Veştea, a semnat două contracte de importanţă naţională strategică, cu un impact social major, pentru modernizarea infrastructurii sportive şi de transport”, a transmis MDLPA – Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei.
Proiectul “Reparaţie capitală şi modernizarea bazei vechi COSR Izvorani, sat Izvorani, comuna Ciolpani, judeţul Ilfov”, finanţat de Ministerul Dezvoltării, prin Compania Naţională de Investiţii, în valoare totală de 126.728.540 lei şi cu o durată de 42 de luni (din care 6 luni sunt dedicate activităţii de proiectare), are în vedere modernizarea, reamenajarea, reorganizarea, extinderea spaţiilor dedicate pregătirii sportive şi recreerii, precum şi dotarea cu echipamente profesionale moderne, inclusiv prin utilizarea energiei regenerabile, îmbunătăţiri care vizează stimularea şi dezvoltarea sportului de performanţă din România, dar şi introducerea acestui complex în circuitul Comitetului Internaţional Olimpic.
“Complexul Olimpic <> de la Izvorani va fi modernizat şi extins, astfel încât sportivii de performanţă să se poată antrena, odihni şi recrea în condiţii optime, la cele mai înalte standarde internaţionale în domeniu. Dezvoltarea infrastructurii sportive reprezintă o prioritate pentru Ministerul Dezvoltării, sportul fiind şi unul dintre cei mai buni ambasadori ai ţării noastre. Astfel, acest proiect se va alătura celorlate 943 de obiective din infrastructura sportivă realizate de Guvernul României, până în prezent”, a declarat ministrul Adrian-Ioan Veştea.
Proiectul “Regenerarea spaţiilor publice în zona Pasajul Unirii, prin realizarea lucrărilor de consolidare şi reabilitare a planşeului de acoperire a râului Dâmboviţa în Piaţa Unirii”, în valoare totală de 750.751.800,69 de lei şi cu termen de execuţie finalul anului 2028, are ca scop sprijinirea eforturilor autorităţilor administraţiei publice locale din sectorul 4 al municipiului Bucureşti pentru consolidarea infrastructurii din această zonă.
“Consolidarea acestui obiectiv este cel mai amplu proiect finanţat prin Programul Naţional de Investiţii până acum. Acesta presupune lucrări extinse de infrastructură, menite să consolideze această zonă extrem de circulată, atât de pietoni, cât şi de autovehicule, din centrul Capitalei, şi să ia, în acest scop, toate măsurile posibile de siguranţă, cu rezultate durabile”, a completat Adrian Veştea.