Biroul Electoral Central (BEC) a adoptat, în ședința din 17 martie, o serie de decizii privind înregistrarea și respingerea unor candidaturi la alegerile prezidențiale din acest an. Astfel, patru candidați au fost validați pentru a intra oficial în cursa electorală, în timp ce alți șapte au fost respinși.
BEC a decis înregistrarea candidaturilor depuse de:
- Anamaria Gavrilă (POT);
- Silviu Predoiu (Partidul Liga Acțiunii Naționale);
- Daniel Funeriu (independent);
- Sebastian Constantin Popescu (Partidul Noua Românie).
În același timp, BEC a respins șapte candidaturi:
- Tiță Gicu-Romeo (candidat independent);
- Pricopie Remus (candidat independent);
- Mîndru Petru (candidat independent);
- Marcu Maria (candidat independent);
- Crețu Oana (PSDU), inclusiv semnul electoral propus;
- Filip Constantin-Titian (candidat independent);
- Drăgan Gelu (candidat independent).
Deciziile BEC pot fi contestate la CCR.
Sâmbătă a fost ultima zi în care puteau fi depuse candidaturi, la Biroul Electoral Central, pentru alegerile prezidențiale din mai.
Potrivit calendarului alegerilor, până cel mai târziu la 18 martie pot fi formulate contestații la Curtea Constituțională privind înregistrarea sau respingerea înregistrării candidaturilor sau a semnelor electorale, iar până pe 19 martie CCR trebuie să le soluționeze.
Pe 20 martie candidaturile rămân definitive.
Cele 12 candidaturi care au fost admise de BEC sunt:
- Nicușor Dan (independent)
- Crin Antonescu (Alianța România Înainte)
- Victor Ponta (independent)
- Elena Lasconi (USR)
- George Simion (AUR)
- Lavinia Șandru (PUSL)
- Cristian Terheș (Partidul Național Conservator Român)
- John-Ion Banu-Muscel (independent)
- Anamaria Gavrilă (POT)
- Silviu Predoiu (Partidul Liga Acțiunii Naționale)
- Daniel Funeriu (independent)
- Sebastian Constantin Popescu (Partidul Noua Românie)
Alegerile prezidențiale se vor desfășura pe 4 mai 2024.
Foto: Designed by Freepik www.freepik.com