Jurnalul Digital

Când va fi anunțat candidatul PSD la alegerile prezidențiale

Potrivit purtătorului de cuvânt al PSD, Lucian Romașcanu, au început procedurile pentru organizarea Congresului PSD din data de 24 august. El a precizat că până pe 22 august se va face anunțul privind candidatul PSD la alegerile prezidențiale.

”Astăzi a fost un Consiliu Politic Naţional al Partidului Social Democrat, la care s-a discutat despre ceea ce va urma în perioada următoare din punct de vedere organizatoric, Congresul din 24 august, modificările pe care le vom aduce la acest congres şi la statut şi la modul de organizare a lucrărilor, despre conferinţele regionale pe care le vom avea în perioada următoare, în prezenţa domnului preşedinte Marcel Ciolacu, şi diverse alte lucruri”, a declarat, vineri, Lucian Romaşcanu.

”S-a discutat despre modificarea statutului în sensul în care să existe patru vicepreşedinţi suplimentari pe zona de specialităţi de competenţe. Vor fi opt în zona aceasta, opt în zona regiunilor, doi prim-vicepreşedinţi, preşedintele, secretarul general al partidului şi preşedintele Consiliului Naţional în conducerea care va fi aleasă”, a adăugat el.

De asemenea, Romașcanu a explicat faptul că Marcel Ciolacu nu dorește să facă un anunț pe Facebook sau în presă despre candidatura la prezidențiale: ”Domnul președinte a spus că nu va face un astfel de anunț și va lua legătura telefonic sau direct cu fiecare lider de filială. Pe moțiunea dumnealui, va apărea și anunțul privind la candidatura dumnealui. Cel mai târziu pe data de 22 august se va face anunțul, în funcție de cum finalizează și domnul Ciolacu cu liderii din teritoriu.”

Purtătorului de cuvânt al PSD a explicat cum se va face votul electronic la Congresul PSD: ”Vom avea o premieră la acest congres, se va vota preşedintele electronic pe telefonul mobil, în baza unui cod QR individual, pe care îl va primi fiecare delegat pe spatele legitimaţiei de delegat. Pe acel QR se va avea acces şi la documentele partidului şi când se deschide sesiunea de vot se va vota acolo. În rest, depunerea moţiunilor până pe 22 august, pentru alegerea preşedintelui partidului. Nu avem, cum v-a spus şi domnul preşedinte Ciolacu, niciun fel de înscris până în acest moment din zona independentă. Orice este posibil, dar se pare că este suficient de puţin probabil. Trebuie o mică condiţie, să aibă susţinerea unei filiale a partidului. Este singurul lucru. În rest, să aibă o declaraţie pe proprie răspundere că îndeplineşte toate condiţiile.”

În cadrul ședinței CPN, liderilor PSD le-a fost prezentată aplicația pentru votul de la Congres. Fiecare delegat va primi un badge cu un cod QR, pe care îl va scana și va avea acces în aplicație. Aici delegații vor putea vota, dar vor găsi și documentele Congresului PSD.

Lucian Romașcanu a subliniat că în mod electronic votarea și numărătoarea se va face mult mai repede.

”Din experiența trecută, votarea însemna câteva ore, numărarea voturilor dura alte câteva ore. Votul este secretizat, ne-a fost prezentată aplicația astăzi. Toată numărătoarea se va face în 15 minute, lăsând restul timpului pentru lucrări.”