Cardinalul american Robert Francis Prevost a fost ales al 267-lea Suveran Pontif al Bisericii Romano-Catolice, luând numele de Papa Leon al XIV-lea. Alegerea sa a fost anunțată oficial joi seară, în Piața Sfântul Petru, prin tradiționalul „Habemus Papam”, după ce fumul alb a ieșit pe coșul Capelei Sixtine în jurul orei 18:10, semnalizând încheierea conclavului cardinalilor.
Prevost, în vârstă de 69 de ani, devine astfel primul Papă american din istorie și al patrulea papă non-italian consecutiv. Numirea sa vine în urma unei decizii luate de cei 133 de cardinali reuniți în conclav, după cinci tururi de scrutin.
Cardinalul corsican Dominique Mamberti a făcut anunțul oficial de la balconul Bazilicii Sfântul Petru, unde noul Pontif și-a salutat apoi mulțimea și a rostit prima sa binecuvântare „Urbi et Orbi”.
În prima sa intervenție publică, Papa Leon al XIV-lea a lansat un apel la pace și dialog între popoare, îndemnând la „construirea de punți fără teamă” și mulțumindu-i predecesorului său, Papa Francisc. „Pacea fie cu voi toți”, au fost cuvintele sale adresate celor aproximativ 100.000 de credincioși prezenți în piață. De asemenea, a transmis un mesaj emoționant fostei sale eparhii din Chiclayo, Peru, unde a fost misionar în anii ’80-’90.
”Dragi surori și frați. Acesta este primul salut al lui Hristos înviat, păstorul cel bun care și-a dat viața pentru turma lui Dumnezeu. Îmi doresc, de asemenea, ca acest salut de pace să intre în inimile voastre și să ajungă la familiile voastre, la toți oamenii de pretutindeni, la toate națiunile și la tot pământul. Pacea fie cu voi”, și-a început el discursul.
”Mulțumesc, Papa Francisc”, a mai spus cardinalul american, care a fost foarte apropiat de papa argentinian și este considerat un reformator și progresist ca și defunctul Suveran Pontif.
Leon al XIV-lea a cerut construirea de punți prin dialog: ”Împreună, trebuie să ne străduim să fim o biserică misionară, o biserică ce construiește punți și dialog, mereu deschisă să-i primească pe toți, pe toți cei care au nevoie de caritatea noastră și de prezența noastră”.
El a adresat câteva cuvinte în spaniolă în prima sa apariție în fața lumii în calitate de pontif ”iubitei” sale eparhii din Chiclayo, în Peru. ”Și dacă îmi permiteți un cuvânt, un salut… tuturor, și în special iubitei mele eparhii de Chiclayo din Peru”, a proclamat noul pontif ales, de la balconul Bazilicii Sf. Petru din Vatican.
O țară, a adăugat el, ‘în care un popor credincios și-a însoțit episcopul, și-a împărtășit credința și a dat atât de mult pentru a rămâne o biserică credincioasă a lui Iisus Hristos’.
Robert Francis Prevost a lucrat în diverse misiuni în Peru, iar în 2015 Papa Francisc l-a numit episcop de Chiclayo.
Noul papă a ținut să încheie cu o Ave Maria pentru a se ruga Fecioarei Maria ‘pentru întreaga Biserică și pentru pacea în lume’.
Născut la 14 septembrie 1955 în Chicago, dintr-un tată de origine franco-spaniolă și o mamă italiană, Robert Francis Prevost are o formație academică impresionantă: licențiat în matematică la Universitatea Villanova, master în teologie la Uniunea Teologică Catolică din Chicago și doctor în drept canonic la Roma. A depus jurămintele în Ordinul Sfântului Augustin în 1981, fiind hirotonit preot în 1982.
În ianuarie 2023, Papa Francisc l-a numit prefect al Dicasterului pentru Episcopi, responsabil de numirea episcopilor la nivel global, iar în septembrie același an, l-a creat cardinal. Prevost este membru a șapte dicastere vaticane, fiind considerat o figură capabilă să aducă echilibru între diferitele curente din sânul Bisericii.
Alegerea sa, considerată surprinzătoare de mulți analiști, marchează un nou capitol pentru Biserica Catolică, într-un moment în care dialogul și unitatea devin priorități esențiale pentru noul pontificat.
Foto: Vatican Media