Premierul interimar Cătălin Predoiu a făcut o serie de declarații importante în cadrul emisiunii Ediție Specială de la Antena 3 CNN, unde a abordat teme critice: de la criza ecologică și de infrastructură de la Salina Praid, până la situația bugetului național, pensii, salarii și risipa din companiile de stat.
Interviul vine într-un moment în care România așteaptă formarea unui nou guvern cu puteri depline.
Salina Praid – o urgență națională fără precedent
Predoiu a subliniat că riscul prăbușirii plafonului minei vechi de la Praid ar putea produce o inundație cu apă salină care să afecteze grav zona: „Este un caz fără precedent în România. Am mobilizat toate resursele, inclusiv experți europeni. Avem o echipă mixtă care lucrează zi și noapte pentru a devia cursul râului Corund și a sigila zona.” Premierul a precizat că zona a fost securizată și că s-au luat măsuri de prevenție pentru a evita un dezastru ecologic major.
El a amintit și impactul deja resimțit: peste 49.000 de locuitori din județul Mureș au rămas fără apă potabilă din cauza salinității crescute.
Risipa bugetară
Predoiu a criticat dur risipa bugetară din cadrul companiilor de stat: „Este inacceptabil ca firme de stat care înregistrează pierderi să continue să aloce bonusuri membrilor consiliilor de administrație sau să facă investiții fanteziste. Guvernul are pârghii. Am cerut fiecărui ministru să oprească aceste cheltuieli.”
El a adăugat că această practică reflectă lipsa de responsabilitate fiscală: „E nevoie de un control mai sever și o orientare clară spre performanță economică. Dacă în mediul privat, lipsa de rezultate se pedepsește cu demiterea, la stat nu trebuie să răsplătim contraperformanța.”
Deficit bugetar
Premierul interimar a atras atenția că, din cauza statutului său limitat, actualul executiv nu poate adopta măsuri majore pentru reducerea deficitului: „Guvernul interimar nu poate introduce politici noi. De aceea, avem nevoie urgent de un guvern cu puteri depline care să poată adopta un pachet fiscal complet.”
Predoiu a evitat să comenteze direct despre posibila creștere a TVA, dar a subliniat că predictibilitatea și responsabilitatea în deciziile fiscale sunt esențiale, mai ales pentru relația cu Comisia Europeană: „Este imperativ să transmitem piețelor și partenerilor europeni că România conștientizează problema și o va trata cu maximă seriozitate.”
Pensii și salarii
Întrebat despre plata pensiilor și salariilor, Predoiu a dat asigurări că nu există probleme în prezent, dar a avertizat că viitorul depinde de aplicarea rapidă a măsurilor planificate:
„Dacă aceste măsuri vor fi implementate, nu vom avea probleme cu plata pensiilor și salariilor până la finalul anului. Dacă nu, atunci avertismentele ministrului Finanțelor, Tánczos Barna, pot deveni realitate.”
El a explicat că declarațiile dure ale ministrului de Finanțe vin tocmai pentru a responsabiliza întreaga clasă politică și a grăbi formarea noului guvern.
Evaziune fiscală și ANAF
Referitor la slaba colectare a TVA și arierate, premierul a indicat o problemă structurală: „Exclud lipsa pârghiilor legale. Problema e în modul în care administrația de jos își face treaba. Dacă ANAF nu funcționează, trebuie schimbări drastice. În management, dacă nu livrezi rezultate, pleci.”
Nou guvern și viitor politic
Cătălin Predoiu a confirmat susținerea sa pentru Ilie Bolojan în fruntea viitorului guvern: „Îl consider cel mai potrivit pentru această funcție. Este o decizie discutată și votată în interiorul PNL.”
A adăugat că numirea rapidă a unui guvern stabil este esențială pentru recâștigarea încrederii piețelor și evitarea unei crize financiare.
Mai multe declarații găsiți aici!
Foto: Designed by Freepik www.freepik.com