Din totalul gospodăriilor din România, 85,7% au acces la reţeaua de internet de acasă, în creṣtere cu 3,6 puncte procentuale faţă de anul anterior. Proporţia persoanelor de 16-74 ani care au folosit vreodată internetul a fost de 92,5%, cu 2,8 puncte procentuale mai mult faţă de anul anterior, cea mai mare pondere fiind înregistrată în zona Capitalei.
”În anul 2023, dintre gospodăriile din România, 85,7% au acces la reţeaua de internet de acasă. În mediul urban, 89,8% dintre gospodării sunt conectate la internet, cu 9,5 puncte procentuale mai mult decât ponderea de 80,3% a gospodăriilor din mediul rural. În profil teritorial, conectarea la internet a fost mai răspândită în cadrul gospodăriilor din regiunea București-Ilfov (92,9% gospodării au acces la internet de acasă), urmată de regiunile Nord-Vest (89,1%) şi Vest (87,7%). Cele mai mici ponderi sunt înregistrate de regiunile Sud-Est (81,7%) și Sud-Muntenia (82,9%)”, se arată în comunicatul publicat de INS – Institutul Național de Statistică.
Numărul de persoane din gospodării constituie un factor de influenţă important, în ceea ce priveşte conectarea la internet. Față de anul 2022, s-a constatat o creștere a ponderii gospodăriilor cu acces la internet în rândul gospodăriilor formate dintr-o singură persoană cu 8,4 puncte procentuale, a celor formate din două persoane cu 2,5 puncte procentuale, iar în rândul celor formate din 3 sau mai multe persoane cu 1,3 puncte procentuale.
Din totalul persoanelor cu vârsta cuprinsă între 16 şi 74 ani, ponderea persoanelor care utilizează sau au utilizat vreodată internetul a fost de 92,5%, în creştere cu 2,8 puncte procentuale faţă de anul anterior, din care 96,4% au utilizat internetul în ultimele 3 luni. După frecvența folosirii internetului, dintre persoanele de 16-74 ani care au utilizat internetul în ultimele 3 luni, 70,4% au folosit internetul de mai multe ori pe zi, iar 21,6% o dată pe zi sau aproape în fiecare zi.
Pe regiuni de dezvoltare, cea mai mare pondere a persoanelor în vârstă de 16-74 ani care utilizează sau au utilizat vreodată internetul a fost de 97,3% în regiunea București-Ilfov, urmată de regiunea Vest cu 96,3%. La polul opus se află regiunea Sud-Est cu 88,7%.
Ponderile persoanelor care utilizează internetul descresc odată cu înaintarea în vârstă. Astfel, în anul 2023, ponderea persoanelor care utilizează sau au utilizat vreodată internetul din grupa de vârstă 16-34 ani a fost de 98,6%, în timp ce pentru grupa de vârstă cuprinsă între 55 şi 74 ani a ajuns la 81,4%.
În anul 2022, ponderea persoanelor din România în vârstă de 16-74 ani care au utilizat internetul în ultimele 12 luni, a fost de 88,9%, cu 2,2 puncte procentuale sub media Uniunii Europene. Dintre cele 27 de state membre UE, în 15 țări ponderea persoanelor în vârstă de 16-74 ani care au utilizat internetul în ultimele 12 luni, a depășit media europeană, cea mai mare pondere înregistrându-se în Luxemburg (98,4%), iar cea mai mică în Croația (82,9%).
În anul 2023, în România s-a înregistrat o creștere a utilizării internetului, în ultimele 12 luni, în rândul persoanelor de 16-74 ani, de 2,7 puncte procentuale, conform INS.
Foto: Designed by Freepik www.freepik.com