Jurnalul Digital

Cu cine vrea Marcel Ciolacu să intre în turul doi al alegerilor prezidențiale

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a fost prezent miercuri dimineață la Digi FM, unde a răspuns mai multor întrebări. Referindu-se la afirmaţiile că social-democraţii vor direcţiona voturi către preşdintele AUR, George Simion, pentru ca acesta să intre în turul doi la alegerile prezidentiale, Ciolacu a precizat că nu a auzit tâmpenie mai mare.

Marcel Ciolacu, a afirmat că şi-ar dori foarte mult să intre în turul doi al alegerilor prezidenţiale cu preşedintele PNL, Nicolae Ciucă.

”Mi-aş dori foarte mult în turul doi să intru cu Nicolae Ciucă. Am fost tot timpul întrebat cu cine îmi doresc, m-am abţinut, am zis că decizia aparţine românilor, lucru foarte adevărat. Cum s-a aflat acest plan secret. În primul rând e secret, dar îl ştie toată lumea. Cum pot eu să cer cuiva să voteze cu altcineva când el vrea să mă voteze pe mine? Eu tâmpenie mai mare nu am auzit”, a precizat Marcel Ciolacu.

Întrebat când s-a întâlnit cel mai recent cu George Simion, liderul PSD a răspuns: ”Cred că prin Parlament, când ţipa după mine pe acolo.  Cred că sunt luni de zile. Nu am comunicat, n-avem… Iar cu domnul Hrebenciuc cu tot respectul, e un fost membru al partidului,  cred că avem vreo doi, trei ani de când ne-am văzut. Dânsul era de obicei cu domnul Pieleanu, accidental la ziua vreunui coleg. Dânsul nu e activ în viaţa de partid. Cel mai des am vorbit când era şeful de campanie al lui Geoană”.

Preşedintele AUR, George Simion, a declarat marţi, despre acuzaţiile venite dinspre PNL că este ajutat cu voturi de PSD să intre în turul doi la alegerile prezidenţiale, că nu are nevoie de voturile nimănui şi se descurcă singur să intre în turul doi şi să câştige. Conform acestuia, PNL că are o înţelegere cât se poate de deschisă şi guvernează de trei ani cu PSD şi este partenerul perfect, docil, ascultător al PSD-ului.