Comisia Europeană a publicat rezultatele unui sondaj de opinie care arată că majoritatea cetățenilor UE consideră că este nevoie de mai multe informații pentru a se pregăti pentru dezastre și situații de urgență.
În plus, sondajul arată că cetățenii se simt expuși în principal riscurilor legate de impactul schimbărilor climatice, dar și riscurilor sociale și de securitate.
Recentul sondaj Eurobarometru a întrebat cetățenii din cele 27 de state membre despre modul în care percep expunerea la riscurile de dezastre, despre nivelul lor de cunoștințe și despre resursele pe care le utilizează pentru a se informa cu privire la riscurile de dezastre. Sondajul a întrebat, de asemenea, în ce măsură cetățenii sunt pregătiți pentru dezastre și în ce măsură au încredere în serviciile de urgență și în autorități.
Cetățenii din 17 state membre se simt mai expuși la fenomene meteorologice extreme, precum furtuni, secetă și caniculă. În Portugalia și în Cipru, respondenții se simt cei mai expuși la incendii forestiere, iar în Bulgaria se simt cei mai expuși la inundații. Răspunsurile au fost semnificativ diferite în Suedia, în Danemarca și în Cehia, unde amenințările la adresa securității cibernetice se află pe primele locuri. Tensiunile politice sau geopolitice se află pe primele locuri în Germania, ca și perturbările infrastructurii critice în Estonia și urgențele sanitare în Finlanda – în ceea ce privește percepția expunerii personale.
La nivelul UE, aproape două treimi dintre respondenți au declarat că au nevoie de mai multe informații pentru a se pregăti pentru dezastre și situații de urgență. În plus, mai mult de o treime dintre cetățeni au declarat că au dificultăți în a găsi informații relevante de la autoritățile publice și serviciile de urgență.
Sondajul arată, de asemenea, că aproape patru din zece persoane nu au timp sau resurse financiare pentru a se pregăti pentru dezastre sau situații de urgență.
Cetățenii UE au confirmat, de asemenea, că au încredere în serviciile de urgență pentru a gestiona situațiile de dezastru și pentru a furniza informații și alerte. În același timp, aceștia afirmă că o mai bună pregătire le va spori reziliența individuală.
În ceea ce privește rolul comunităților, sondajul arată că oamenii se bazează în mare măsură pe membrii familiei și pe prieteni pentru a face față unui dezastru, chiar mai mult decât pe serviciile de urgență, ONG-uri și autorități locale. Aproape două treimi dintre cetățenii UE declară că nu s-au implicat niciodată în activități de voluntariat pentru a sprijini organizațiile de intervenție în caz de urgență sau inițiativele comunitare de creștere a rezilienței la dezastre, în timp ce doar 7% dintre aceștia sunt implicați în prezent în acest tip de activități.
Foto: Designed by Freepik www.freepik.com