Jurnalul Digital

Executivul pregătește reforme ample: restructurări, eficientizare și întărirea colectării fiscale

Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Nadina-Ioana Dogioiu, a anunțat joi, după ședința Executivului, o serie de măsuri care vizează reducerea cheltuielilor de funcționare a statului, întărirea capacității ANAF de colectare, reforma companiilor de stat și actualizarea regimului locuințelor de serviciu.

„Se lucrează la reorganizarea și restructurarea autorităților centrale, obiectivul fiind reducerea cheltuielilor de funcționare a statului”, a declarat Dogioiu. Potrivit acesteia, premierul urmează să aibă întâlniri individuale cu fiecare ministru pentru a stabili un calendar de implementare a acestor măsuri.

Totodată, purtătorul de cuvânt a precizat că „va fi finalizat și prezentat la începutul săptămânii viitoare” pachetul privind întărirea capacității de colectare a ANAF, pachet ce urmează a fi prezentat de ministrul Finanțelor.

În privința reformei companiilor de stat, Dogioiu a anunțat adoptarea unui memorandum care instituie un grup de lucru alcătuit din miniștri. „Memorandumul adoptat astăzi se referă la un grup de lucru alcătuit din miniștri, (…) care are niște obiective foarte clare în privința acestei reforme a companiilor”, a afirmat purtătorul de cuvânt. Ea a subliniat că „grupul de consultanți urmează să fie constituit după aceea, în momentul în care componența lui va fi clară” și că acest grup nu este menționat expres în documentul adoptat joi. „Când va fi constituit, va fi constituit cel mai probabil prin decizia primului-ministru”, a adăugat ea.

În ceea ce privește locuințele de serviciu ale statului, Guvernul lucrează la o hotărâre prin care va fi recalculată chiria, care nu a mai fost actualizată din anul 2007. „Va fi recalculată chiria, care nu a mai fost actualizată din 2007, și va fi adusă la un nivel corect. Nu mă întrebați care e acela, vom vedea un nivel corect pentru actualitate”, a spus Dogioiu.

Aceasta a mai precizat că „va fi interzisă ocuparea unei locuințe de serviciu după ieșirea la pensie sau după ce este părăsită funcția care a îndrituit la ocuparea acelei locuințe”. Premierul a luat decizia ca aceste măsuri să fie adoptate printr-o hotărâre de guvern aflată în pregătire.