Jurnalul Digital

Exercițiu de mobilizare pentru rezerviștii din două județe

Ministerul Apărării Naționale continuă seria exercițiilor de rutină de tip MOBEX, pentru verificarea stadiului pregătirii populaţiei, economiei și a teritoriului pentru apărare.

Rezerviştii din judeţele Brăila şi Galaţi sunt convocaţi, în cursul acestei săptămâni, să se prezinte la unităţile militare pentru a participa la activităţi de pregătire, conform anunţului făcut de reprezentanţii Ministerului Apărării Naţionale.

”Exercițiul de mobilizare pentru verificarea stadiului pregătirii populației, economiei și teritoriului pentru apărare MOBEX BR-GL-24 se desfășoară, în perioada 8-12 aprilie, în județele Brăila și Galați”, a transmis MApN.

Exercițiile de mobilizare se planifică şi se organizează periodic în toate județele, în baza Planului verificării stadiului pregătirii populației, economiei şi teritoriului pentru apărare prin exerciții şi antrenamente de mobilizare, aprobat de Consiliul Suprem de Apărare a Ţării, în anul premergător desfășurării acestora.

 Scopul MOBEX – care vizează, în medie, aproximativ zece județe anual – este verificarea modului de realizare a completării cu resurse umane și materiale a structurilor cu atribuții în domeniul apărării și securității naționale, realizarea coeziunii între militarii în activitate și rezerviști, precum și instruirea specifică fiecărei arme.

 Pe timpul exercițiului, rezerviști cu domiciliul în județul Brăila, respectiv în județul Galați, cuprinși în planurile de mobilizare, vor fi chemați la unități militare în vederea desfășurării unor activități specifice de pregătire, potrivit prevederilor legale în vigoare, precizeaza ministerul.

Exerciții similare s-au mai desfășurat în cele două județe în 2011 (Galați), respectiv 2015 (Brăila).

Miercuri, 10 aprilie, se va desfășura o secvență de antrenament cu militarii rezerviști în poligonul de tragere Smârdan, județul Galați.

Foto: MApN