UPDATE: Urmare a manifestării fenomenelor hidrometeorologice, în intervalul 07.10.2025, ora 07:00 – 08.10.2025, ora 14:00, s-au înregistrat efecte în 73 localități din 22 județe și municipiul București, a transmis IGSU.
Județele afectate sunt: Argeș, Bacău, Brașov, Brăila, Buzău, Caraș-Severin, Constanța, Călărași, Dolj, Dâmbovița, Galați, Giurgiu, Ialomița, Iași, Ilfov, Neamț, Olt, Prahova, Teleorman, Tulcea, Vrancea, Vâlcea.
S-a intervenit pentru evacuarea apei din 75 imobile inundate (56 case, 4 beciuri, 9 demisoluri blocuri de locuințe, 1 operator economic, 5 instituții publice), 8 anexe gospodărești, 133 curți, îndepărtarea unor elemente de construcție de la 6 imobile și degajarea a 67 copaci și a unui stâlp de electricitate, fiind avariate 39 autovehicule.
Din cauza vântului puternic sunt suspendate manevrele în toate porturile din județul Constanța.
Circulația rutieră este închisă pe 1 drum național (DN 2A/CT) și 1 drum județean (DJ 224/CT) și a fost temporar afectată pe 2 drumuri naționale (DN 1/IF și DN 6/CS) din cauza unui copac căzut pe carosabil, a rocilor desprinse de pe versanți, precum și din cauza acumulărilor de apă și aluviuni pe carosabil.
Efecte semnificative au fost înregistrate în:
1. Municipiul București, în sectorul 4, unde un arbore s-a prăbușit pe un autoturism aflat în deplasare. În urma evenimentului nu au rezultat victime.
2. Județul Caraș-Severin, în localitatea Armeniș, pe DN 6, unde mai multe roci s-au desprins de pe versanți și au lovit un autoturism aflat în deplasare, fără a se înregistra victime. Traficul rutier s-a desfășurat alternativ pe un sens de circulație.
3. Județul Constanța:
– în localitatea Țepeș Vodă, pe DJ 224, unde s-a produs o viitură în urma căreia 1 autovehicul în care se aflau 2 persoane a fost surprins și deplasat în afara părții carosabile. Cele 2 persoane au fost salvate de forțele de intervenție și nu au necesitat îngrijiri medicale. De asemenea, un alt autoturism în care se afla 1 persoană a fost surprins de viitură pe un drum tehnologic. Persoana a fost salvată și transportată la spital cu ușoară hipotermie.
– în localitatea Siliștea au fost evacuate preventiv la rude 6 persoane din 2 locuințe. Nu sunt persoane care să necesite îngrijiri medicale.
Traficul pe DJ 224 între localitățile Țepeș Vodă și Tortoman este blocat din cauza acumulării de apă, iar accesul în localitatea Siliștea se poate efectua pe rute ocolitoare.
4. Județul Prahova, în localitatea Berceni, unde un autoturism a rămas blocat în albia râului Teleajen, după ce șoferul a încercat să traverseze cursul de apă. Forțele de intervenție au acționat pentru salvarea persoanei surprinse, care, în urma evaluării medicale la fața locului, a refuzat transportul la spital.
Din punct de vedere al alimentării cu energie electrică, au fost înregistrate avarii în 17 localități din 4 județe (DB, PH, VS și VN), însumând un număr de aproximativ 13.100 de consumatori finali nealimentați. La momentul raportării mai sunt afectate 5 localități din 3 județe (PH, VS și VN), însumând un număr de aproximativ 860 de consumatori finali nealimentați și se intervine pentru remedierea situațiilor semnalate.
UPDATE 1:
Pompierii au intervenit în 64 de localităţi din 20 de judeţe şi în Bucureşti, până miercuri, la ora 10.00, în urma ploilor abundente şi a furtunilor.
”Urmare a manifestării fenomenelor hidrometeorologice, în intervalul 07.10.2025, ora 07:00 – 08.10.2025, ora 10:00, s-au înregistrat efecte în 64 localităţi din 20 judeţe (AG, BR, BZ, CS, CT, CL, DJ, DB, GL, GR, IL, IS, IF, NT, OT, PH, TR, TL, VN, VL) şi municipiul Bucureşti, unde s-a intervenit pentru evacuarea apei din 26 imobile inundate (14 case, 9 demisoluri blocuri de locuinţe, 1 operator economic, 3 instituţii publice), 2 anexe gospodăreşti, 78 curţi”, a anunţat IGSU.
Din cauza vântului puternic au fost suspendate manevrele în toate porturile din judeţul Constanţa.
Circulaţia rutieră a fost temporar afectată pe 1 drum naţional (DN 1/IF) şi este temporar afectată pe 1 drum naţional (DN 6/CS) şi 1 drum judeţean (DJ 224/CT) din cauza unui copac căzut pe carosabil, rocilor desprinse de pe un versant şi a unei viituri produsă datorită acumulărilor de apă.
Faţă de evenimentele semnificative prezentate la ultima raportare, IGSU anunţă că, în judeţul Constanţa, în localitatea Ţepeş Vodă, pe DJ 224, un autovehicul în care se aflau 2 persoane a fost surprins de o viitură.
Persoanele au fost salvate, nu au avut nevoie de îngrijiri medicale. De asemenea, pe un drum tehnologic 1 alt autoturism în care se afla 1 persoană a fost surprins de o viitură. Persoana a fost salvată, este conştientă şi cooperantă, a prezentat o stare uşor hipotermică. A fost evaluată medical şi va fi transportată la spital.
Din punct de vedere al alimentării cu energie electrică, se înregistrează avarii în 17 localităţi din 4 judeţe (DB, PH, VS şi VN), însumând un număr de aproximativ 13.100 consumatori finali nealimentaţi. La momentul raportării (ora 10.00) se intervine pentru remedierea situaţiilor semnalate.
De asemenea, ISU București-Ilfov a gestionat, până miercuri, la ora 12:00, 77 de intervenții pe durata codurilor meteorologice.
În Capitală, pompierii ISUBIF au intervenit pentru îndepărtarea a 42 de copaci căzuți, șase elemente de construcție desprinse și a șase acumulări de apă, în urma cărora au fost afectate 41 de autoturisme și o motocicletă.
Conform Biroului de presă al Inspectoratului pentru Situații de Urgență București-Ilfov (ISUBIF), în județul Ilfov au fost gestionate 24 de intervenții: șase copaci căzuți, trei elemente de construcție și 15 acumulări de apă. Au fost afectate două autoturisme.
ȘTIREA INIȚIALĂ:
Urmare a manifestării fenomenelor hidrometeorologice s-au înregistrat efecte în 42 localități din 16 județe și municipiul București, a anunțat marți IGSU – Inspectoratul General pentru Situații de Urgență.
Județele afectate sunt: Argeș, Brăila, Buzău, Caraș-Severin, Constanța, Călărași, Dâmbovița, Galați, Giurgiu, Ialomița, Ilfov, Olt, Prahova, Teleorman, Tulcea, Vâlcea.
Forțele de intervenție au acționat pentru evacuarea apei din 8 case, 2 anexe gospodărești, 38 curți, 9 imobile inundate, îndepărtarea unor elemente de construcție de la 6 imobile și degajarea a 46 copaci și a unui stâlp de electricitate, fiind avariate 24 autovehicule.
Din cauza vântului puternic au fost suspendate manevrele în toate porturile din județul Constanța.
Efecte semnificative au fost înregistrate:
1. Municipiul București, în sectorul 4, unde un arbore s-a prăbușit pe un autoturism aflat în deplasare. În urma evenimentului nu au rezultat victime.
2. Județul Caraș-Severin, în loc. Armeniș, pe DN 6, unde mai multe roci s-au desprins de pe versanți și au lovit un autoturism aflat în deplasare. Nu au fost înregistrate victime. Traficul rutier s-a desfășurat alternativ pe un sens de circulație.
În Constanța, un autoturism a fost luat de viitura. Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Dobrogea al județului Constanța, ”persoana a fost salvată, este conștientă și cooperantă, prezintă o stare ușor hipotermică”. Persoana respectivă a fost evaluată medical de echipajul aflat la fața locului și transportată apoi la Spitalul Clinic Județean de Urgențe Constanța.
Conform IGSU, forțele de intervenție rămân mobilizate în teren pentru a sprijini populația și pentru a gestiona prompt orice alte situații de urgență cauzate de fenomenele meteorologice nefavorabile. Ministerul Afacerilor Interne continuă monitorizarea atentă a situației operative fiind pregătit să adopte măsuri suplimentare în funcție de evoluția fenomenelor meteorologice. De asemenea, suntem în contact permanent cu Administrația Națională de Meteorologie și cuInstitutul National de Hidrologie si Gospodărire a Apelor.
Autoritățile recomandă populației să urmărească sursele oficiale de informare, să respecte recomandările autorităților și să se pregătească pentru posibile intervenții de urgență în cazul apariției unor riscuri iminente.
ISU București-Ilfov: Zeci de copaci căzuți și autoturisme avariate
ISU București-Ilfov a gestionat în ultimele 24 de ore, în urma fenomenelor meteo, 41 de intervenții în București și 21 de intervenții în județul Ilfov, pe durata codurilor meteorologice.
În Capitală, pompierii ISUBIF au intervenit pentru îndepărtarea a 31 de copaci căzuți, cinci elemente de construcție desprinse și șase acumulări de apă.
Au fost afectate 30 de autoturisme, informează Biroul de presă al Inspectoratului pentru Situații de Urgență București-Ilfov (ISUBIF).
În județul Ilfov au fost gestionate 21 de intervenții, dintre care s-a intervenit în cazul a șase copaci căzuți, trei elemente de construcție desprinse și 11 acumulări de apă. Au fost afectate două autoturisme.
Pentru informații suplimentare privind modul de comportare în situații de urgență, accesați platforma națională de pregătire a populației https://fiipregatit.ro și descărcați aplicația DSU, disponibilă gratuit în App Store și Google Play.
Meteorologii au extins avertizarea Cod roşu de ploi torenţiale şi abundente, astfel că aceasta vizează, până miercuri, la ora 15.00, judeţele Constanţa, Călăraşi, Ialomiţa, Giurgiu, Ilfov şi municipiul Bucureşti, unde se vor acumula cantităţi de apă de 80-100 şi izolat 120-140 de litri pe metrul pătrat. Alte 14 judeţe din Muntenia, jumătatea sudică a Moldovei, Dobrogea, sud-estul Transilvaniei şi al Olteniei se vor afla sub Cod portocaliu de ploi, în timp ce judeţe din Dobrogea, Muntenia, jumătatea de sud a Moldovei şi din zona Carpaţilor de Curbură se află sub incidenţa unui Cod galben.
În acest context, școlile sunt închise în 5 județe (Ilfov, Constanța, Ialomița, Călărași și Giurgiu) și în Capitală.
Foto: DSU


