Jurnalul Digital

Guvernul a adoptat un proiect de lege privind donarea sistemului Patriot

Guvernul a adoptat, luni, proiectul de lege privind donarea unui sistem de rachete sol-aer Patriot către terţi. Proiectul va fi transmis Parlamentului în regim de urgenţă.

Sistemul de rachete Patriot ar urma să ajungă în Ucraina.

”Executivul a aprobat și va trimite la Parlament, în regim de urgență, un proiect de lege care completează Legea 222/2017 privind capabilitatea de apărare aeriană cu baza la sol. Concret, proiectul prevede că un sistem de rachete sol-aer Patriot face obiectul unor acte de donație către terți. După adoptarea legii de către Parlament, Guvernul va putea emite hotărârea care va face operativ actul de donație”, a declarat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Mihai Constantin, la briefingul de presă de la finalul ședinței de Guvern de luni, 2 septembrie.

”Tot Executivul este împuternicit să reconstituie capabilitatea de apărare sol-aer a țării din bugetul alocat Ministerului Apărării Naționale”, a adăugat el.

Proiectul de lege a fost pus în consultare publică de către MApN. Conform ministerului, finalizarea actului de donaţie va contribui la accentuarea poziţiei României ca furnizor de securitate regional şi la consolidarea relaţiei de parteneriat cu Statele Unite ale Americii, care oferă o garanţie esenţială pentru securitatea naţională, cu valenţe sporite în actualul mediu de securitate regional şi internaţional dificil şi complex.

Implementarea modificărilor propuse va permite ducerea la îndeplinire a mandatului CSAT şi donarea către Ucraina a unui sistem de apărare aeriană, în cel mai scurt timp posibil, cu cheltuieli minime, în condițiile refacerii în timp util a capabilității de apărare aeriană cu baza la sol a României, se mai precizează în Expunerea de motive.

Totodată, România va achiziționa un alt sistem Patriot din surse externe nerambursabile.

Conform proiectul de lege, la articolul I din Legea nr. 222/2017 pentru realizarea „Capabilităţii de apărare aeriană cu baza la sol”, aferentă programului de înzestrare esenţial „Sistem de rachete sol-aer cu bătaie mare (HSAM)”, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 935 din 27 noiembrie 2017, cu modificările ulterioare, după alineatul (3) se introduc patru noi alineate, alineatele (31) – (34), cu următorul cuprins:

”(3.1) Un sistem de rachete sol-aer PATRIOT, în configuraţia prezentată în anexa* care face parte integrantă din prezenta lege, face obiectul unor acte de donaţie către terţi.

(3.2) Detaliile realizării actelor de donaţie şi a transferului propriu-zis se stabilesc prin hotărâre a Guvernului.

(3.3) Se abilitează Guvernul României să întreprindă demersurile necesare, pentru reconstituirea capabilităţii de apărare aeriană cu baza la sol, aferentă programului de înzestrare esenţial „Sistem de rachete sol-aer cu bătaie mare (HSAM)”, prin înlocuirea obiectului donaţiei în configuraţia impusă de nevoile operaţionale, prin achiziţia unui sistem similar, în principal din fonduri externe nerambursabile.

(3.4) Prin excepţie de la alin. (33), sumele necesare achitării taxelor şi comisioanelor aferente reconstituirii capabilităţii de apărare aeriană cu baza la sol vor fi asigurate din bugetul Ministerului Apărării Naţionale.”

Săptămâna trecută, ministrul ucrainean de Externe, Dmytro Kuleba, i-a îndemnat joi pe partenerii străini ai țării sale, printre care România, să nu întârzie furnizarea sistemelor de apărare aeriană Patriot promise.

Consiliul Suprem de Apărare a Țării (CSAT) a aprobat donația într-o ședință care a avut loc în luna iunie.

Foto: Mm.IV Bogdan PANTILIMON, Statul Major al Forțelor Aeriene