Jurnalul Digital

IA în administrație: eficiență crescută și mai puține cozi, dar empatia rămâne umană

Inteligența artificială nu va înlocui niciodată oamenii buni, dar va putea duce la eliminarea cozilor și la un răspuns rapid din partea tuturor instituțiilor, transmite Bogdan Ivan, ministrul Cercetării, Inovării și Digitalizării.

Acesta a participat la Google Cloud Day, unde compania a prezentat un studiu despre potențialul Inteligenței Artificiale în administrație

Conform studiului, aproape 70% dintre sarcinile administrative pot fi eficientizate prin automatizare și robotizare. Mai mult, tehnologia poate aduce economii de 660 de milioane de euro în următorii 10 ani prin această eficientizare.

”Beneficiile pentru români vor fi timp mai mult pentru lucrurile care contează, eliminarea cozilor și răspuns rapid din partea tuturor instituțiilor. Tehnologia poate automatiza procese, dar nu poate înlocui empatia umană. În schimb, mai puțină birocrație înseamnă mai mult timp alocat de funcționarii publici interacțiunii corecte cu cetățenii”, a precizat Bogdan Ivan pe pagina sa de Facebook.

”Deși inteligența artificială face progrese incredibile, ea nu va putea înlocui niciodată adevărata valoare a oamenilor. Relațiile umane și colaborarea autentică nu pot fi programate într-un algoritm. IA este doar un instrument – unul puternic – dar rămâne doar atât: o unealtă. Oamenii buni vor fi mereu cei care fac diferența, indiferent de cât de avansată devine tehnologia”, a mai spus ministrul.

Foto: Designed by Freepik  www.freepik.com