Jurnalul Digital

Klaus Iohannis a semnat decretul care interzice vânzarea băuturilor energizante către minori

Președintele Klaus Iohannis a promulgat luni, 11 martie, mai multe legi, printre care și cea prin care se interzice vânzarea băuturilor energizante către minori.

”Klaus Iohannis, a semnat luni, 11 martie 2024, decretul pentru promulgarea Legii privind modificarea și completarea Legii nr. 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice (PL-x 827/27.12.2023)”, conform comunicatui transmis de Administrația Prezidențială.

Pentru a intra în vigoare, legea trebuie publicată în Monitorul Oficial.

Proiectul de lege reglementează interzicerea comercializării băuturilor energizante care conţin combinaţii variate de carbohidraţi vitamine, minerale, cu două sau mai multe substanţe precum cafeină, taurină, carnitină, guarana, glucuronolactona şi alţi compuşi cu efect de stimulare a sistemului nervos central în incinta unei instituţii de învăţământ, a unei instituţii de sănătate ori destinate ocrotirii speciale a unor categorii de persoane defavorizate.

Amenzi de până la 30.000 de lei

Vânzarea sau distribuția gratuită a băuturilor energizante către minori ar urma să fie sancționată cu amenzi cuprinse între 5.000 și 20.000 de lei. În cazul în care aceste acțiuni au loc în incinta unei instituții de învățământ, a unei instituții de sănătate ori destinate ocrotirii speciale a unor categorii de persoane, amenzile pot ajunge până la 30.000 de lei.

Dacă interdicția de vânzare a băuturilor energizante către minori este încălcată repetat, reprezentanții autorităților vor putea decide suspendarea activității localului public pe o perioadă de până la 30 de zile.

Foto: Designed by Freepik www.freepik.com