Jurnalul Digital

Mai multe ieftiniri? Lista alimentelor cu adaos comercial limitat s-ar putea mări

Ordonanța de urgență care prevede limitarea adaosului comercial de la procesatori până la comerciați s-ar putea prelungi și după luna octombrie. În același timp, ar putea fi adăugate pe listă și alte alimente.

Prin Ordonanța actuală, cotele de adaos comercial au fost limitate pentru 14 grupe de produse alimentare, de la 1 august, pentru o perioadă de 3 luni.

Lista de produse agricole și alimentare:

1. Pâine albă simplă cu gramaj cuprins între 300-500 grame, fără specialități

2. Lapte de vacă de consum 1L, grăsime 1,5% cu excepția UHT

3. Brânză telemea de vacă vrac

4. Iaurt simplu din lapte de vacă, 3.5% grăsime, cu gramaj maxim 200 grame

5. Făină albă de grâu ”000” 1 Kg

6. Mălai 1 kg

7. Ouă de găină calibrul M 10 buc.

8. Ulei de floarea-soarelui 1L

9. Carne proaspătă pui*

10. Carne proaspătă porc**

11. Legume proaspete vrac***

12. Fructe proaspete vrac****

13. Cartofi proaspeți albi vrac

14. Zahăr alb tos 1 Kg

* Carne pui, în aplicarea prezentei ordonanțe de urgență, înseamnă: pui întreg, tacâmuri de pui, pulpe pui întregi cu os și aripi pui, varianta standard

** Carne porc, în aplicarea prezentei ordonanțe de urgență, înseamnă: carne porc lucru, pulpă porc cu os și fără os, spată de porc

***Legume proaspete vrac, în aplicarea prezentei ordonanțe de urgență, înseamnă: roșii, ceapă, castraveți, fasole uscată, morcovi, ardei gras Bianca și ardei kapia.

**** Fructe proaspete vrac, în aplicarea prezentei ordonanțe de urgență, înseamnă mere roșii și mere golden, prune, pepene roșu, struguri de masă

Consiliul Concurenței: Pețurile au scăzut cu până la 49% în 2 luni

Prețurile medii ale alimentelor de bază vizate de ordonanța de plafonare a adaosurilor comerciale au scăzut cu până la 49% în marile lanțuri de magazine, în luna august a acestui an comparativ cu luna iunie din 2023, potrivit datelor analizate de Consiliul Concurenței, publicate vineri.

Probabil că o comparație mai relevantă ar fi fost dacă prețurile din august erau comparate cu cele de la finalul lunii iulie, chiar inainte de aplicarea OUG. În multe dintre cazuri este normal ca în luna iunie să fie prețurile mai mari, de exemplu la struguri sau la cartofi, roșii etc.

„În analizele realizate de-a lungul lunii august, am remarcat că în cea mai mare parte a magazinelor au fost implementate reduceri de prețuri la alimentele de bază. Am constatat că prețurile medii ale unor alimente au scăzut treptat, aici fiind vorba despre iaurt, mălai, carne de porc, ceapă, morcovi, ardei, prune și struguri, dar există și produse cum sunt pâinea, făina, ouăle, pentru care prețurile au fluctuat, situându-se, însă, sub prețul mediu al lunii iunie”, a declarat Bogdan Chirițoiu, președintele Consiliului Concurenței.

Potrivit Consiliului Concurenței, cele mai mari reduceri s-au înregistrat la fructe și legume: prețul mediu al prunelor a scăzut cu 49%, cel al strugurilor, cu 47%, în timp ce roșiile, ceapa, ardeii galbeni, morcovii și cartofii s-au ieftinit cu 31% până la 37%, în august 2023 față de iunie 2023.

Din categoria lactatelor, prețul mediu al brânzei telemea este cu 16,3% mai mic, cel al iaurtului, cu 10,5%, iar cel al laptelui, cu 6,2%. De menționat că laptele este în continuare vizat de acordul voluntar de reducere a prețului cu 20%, implementat începând din luna mai.

Prețul celorlalte produse regăsite în coșul de consum, precum făina, pâinea, mălaiul, uleiul, ouăle și zahărul, a scăzut, de asemenea, în pe parcursul lunii august.

În ceea ce privește carnea de pui și porc, aceasta s-a ieftinit în august față de luna iunie, excepție făcând pulpa de porc cu os al cărei preț a crescut ușor, cu 2%.

Foto: Designed by Freepik www.freepik.com