Circulația rutieră pe Pasajul de la Doamna Ghica a fost deschisă joi, 7 septembrie 2023, lucrările fiind finalizate cu o întârziere de peste 3 ani, în condițiile în care termenul inițial era pentru prima jumătate a anului 2020, ulterior fiind modificat de mai multe ori. Bucuria nu va dura prea mult, deoarece peste aproximativ un an și jumătate se vor monta șinele de tramvai, iar traficul va fi blocat pentru alți 2-3 ani.
Circulația rutieră a fost permisă în jurul orei 9.30.
Pasajul Doamna Ghica a costat peste 110 milioane de lei, fără TVA, bani plătiți de Primăria Capitalei și Primăria Sectorului 2.
Primarul general, Nicușor Dan, și primarul Sectorului 2, Radu Mihaiu, au participat la inaugurarea pasajului.
„Sunt bucuros să deschidem azi circulația pe podul Doamna Ghica. E un calendar pe care ni l-am asumat acum 1 an și jumătate și pe care l-am respecat. Podul e parte din inelul median și marea lui utilitate se va vedea atunci”, a declarat Nicușor Dan.
„Mulțumesc tuturor celor care au arătat că se poate și că o construcție de asemenea anvergură se poate derula ok în București, în Sectorul 2. Multă lume a comparat pasajul acesta cu alte pasaje, dar este unul dintre cele mai dificile șantiere pe care le-a avut Bucureștiul, o intersecție în care s-a lucrat în timp ce traficul curgea. O intersecție în care am avut tramvai, în care s-a lucrat o vreme fără tramvai pentru că era linie de înaltă tensiune”, a declarat Radu Mihaiu.
Pasajul este prevăzut cu 4 benzi / 2 sensuri, lungimea pasajului este de 216 m (structura metalică)/ 1 km (lungimea totală a proiectului), viteza de proiectare de 50 km/h, iar rampele de acces au lungimi de cate 96 m / panta longitudinală constantă de 4.00%. Astfel, sunt asigurate câte 2 benzi de circulație pe sens de câte 3.5 m și o bandă de încadrare de 1 m. Panta transversală este constantă de 2.50% în acoperiș pe toată lungimea rampelor. Sub pod sunt prevăzute și parcări.
Pasajul are un sistem de senzori care este cuplat direct la Facultatea de Construcții, și va da posibilitatea studenților și profesorilor să studieze pe date reale cum se comportă în timp real o astfel de structură.
Scurt istoric
Lucrările la pasajul de la Doamna Ghica au fost demarate în 2018 și aveau un prim termen de finalizare în prima jumătate a anului 2020, însă lucrările la acest pasaj au fost amânate de mai multe ori. În tot acest timp, în zonă traficul a fost infernal. Bucureștenii speră ca circulația să fie îmbunătățită după inaugurare, mai ales că urmează să înceapă noul an școlar.
Proiectul Pasajului Doamna Ghica-Colentina datează din vremea primarului general Adriean Videanu, dar nu a fost niciodată începute demersurile de construire în timpul mandatului său.
Debutul lucrărilor a fost făcut de fostul primar Gabriela Firea în 2018, care s-a blocat la un punct anume. În luna mai 2019 a fost semnat contractul pentru proiectarea și execuția Pasajului Doamna Ghica-Colentina cu Trustul de Clădiri Metropolitane București. Acesta a presupus proiectarea, cu durata de 3 luni, și execuția lucrărilor, estimată la 12 luni.
Lucrările au avansat cu mare dificultate.
Conform studiului de fezabilitate realizat de Compania Municipală Dezvoltare Durabilă București S.A., pasajul ar fi urmat să aibă cate 2 benzi pe sens. Costul estimat al lucrărilor, aprobat prin HCGMB nr. 4/2019, era de aproximativ 28 de milioane de euro.
Proiectul privind construirea pasajului suprateran din intersecția de la Doamna Ghica a stârnit controverse în Consiliul General al Municipiului București din partea Opoziției de la acea vreme (PNL și USR) care nu a votat transferul spațiului verde din intersecție, din administrarea Sectorului 2 în administrarea Primăriei Capitalei, fără acest teren nefiind posibilă lucrarea. Consilierii USR și PNL au argumentat că proiectul nu include și linie de tramvai pe pasaj, așa cum prevede strategia orașului.
Asociația Metrou Ușor a solicitat Primăriei Municipiului București să modifice de urgență planul propus pentru pasajul „Doamna Ghica” din zona Colentina ca să prevadă un spațiu pentru linia de tramvai, sau chiar construirea liniei de tramvai propriu-zise.
În septembrie 2019 Primarul Municipiului București a emis autorizația de construire a pasajului suprateran din zona Doamna Ghica, finalizarea lucrărilor fiind estimată în 12 luni de la începerea lucrărilor.
În urma solicitărilor cu societății civile, a fost dispusă, ulterior, proiectarea unor linii de tramvai pe pod.
În acest sens, pentru a fi adăuga liniile de tramvai, lucrările la pasaj vor fi reluate în câțiva ani, pentru montarea unei linii de tramvai care să meargă spre Pipera
Amintim că asociațiile de proprietari din blocurile aflate în intersecția Doamna Ghica s-au declarat nemulțumiți din cauza faptului că pasajul va trece foarte aproape de ferestrele lor, dar și că vor fi tăiați câteva sute de arbori. Primăria Capitalei a transmis atunci faptul că lucrările se execută cu autorizație și există un Aviz de Mediu pentru tăierea a 225 de arbori, însă vor fi plantați în loc 660.
În luna februarie 2020 Primăria Municipiului București a anunțat că Pasajul Doamna Ghica că ar fi urmat sa fie gata până la finele anului 2020. Iar în luna aprilie 2020 Bugetul Primăriei Municipiului București a trecut printr-o rectificare care a redus cheltuielile cu 436 de milioane de lei, iar printre obiectivele de investiții cărora li s-a redus finanțarea s-a aflat Pasajul Doamna Ghica, lucrările fiind oprite.
Lucrările la Pasajul Doamna Ghica au fost reluate în luna august 2021, în mandatul actualului primar general, Nicușor Dan.
În luna august 2023 au fost realizate testele dinamice de rezistenţă la Pasajul Ghica, mai mulţi senzori de pe suprastructura podului şi din picioarele acestuia monitorizând în timp ce un camion cu pietriş a traversat podul.
Proiectul îşi propune să fluidizeze una dintre cele mai aglomerate intersecţii din Capitală, între străzile Doamna Ghica şi Colentina.