De la începutul campaniei electorale au fost înregistrate 599 de incidente, iar în urma verificărilor au fost constatate 187 sancţiuni contravenţionale, dintre care 102 au fost amenzi, în valoare de 80.800 de lei şi 85 avertismente scrise, fiind sesizate şi 121 infracţiuni, conform informațiilor transmise de Ministerul de Interne privind stadiul de pregătire şi organizare a alegerilor europarlamentare şi locale din 9 iunie.
Din totalul celor 599 de incidente sesizate, 233 sunt în curs de verificare, iar 52 nu se confirmă.
Totodată, pentru competentă soluționare, 116 sesizări au fost declinate către Autoritatea Electorală Permanentă/Biroul Electoral Central/ birourile electorale de circumscripție județeană.
Ministerul Afacerilor Interne a prezentat informarea săptămânală privind stadiul pregătirii şi organizării alegerilor pentru membrii din România în Parlamentul European din anul 2024 şi a alegerilor pentru autorităţile administraţiei publice locale, precizează Guvernul într-un comunicat de presă.
Astfel, la nivelul MAI a fost întocmit graficul pentru preluarea buletinelor de vot ce vor fi utilizate la alegerile pentru autorităţile administraţiei publice locale din data de 9 iunie 2024 în cele 18.955 secţii de votare organizate pe teritoriul României.
Structurile Ministerului Afacerilor Interne au asigurat măsurile de securitate pe timpul transportului buletinelor de vot către sediile instituțiilor prefectului.
În paralel, MAE se ocupă de organizarea procesului electoral pentru românii din afara granițelor.
La nivelul prefecturilor, a fost asigurată publicarea, pe site-urile web ale instituțiilor prefectului, a hotărârilor și deciziilor adoptate de către Birourile electorale de circumscripție județeană/a municipiului București. Au fost asigurate spațiile necesare, pentru depozitarea în condiții de siguranță, a materialelor necesare desfășurării procesului electoral din data de 9 iunie 2024. A fost demarată activitatea de împărțire a materialelor electorale, pe fiecare unitate administrativ teritorială în parte, în vederea predării acestora, prin intermediul primarilor, către secțiile de votare.
Specialiștii Serviciului de Telecomunicații Speciale organizează sesiuni de instruire în sistem de videoconferință cu persoanele care au solicitat desemnarea ca membri-operatori de calculator în birourile electorale ale secțiilor de votare din străinătate.
Ministerul Afacerilor Interne va urmări în continuare ca toate instituțiile implicate în organizarea și desfășurarea alegerilor din data de 9 iunie 2024 să ducă la îndeplinire sarcinile și atribuțiile ce le revin pentru pregătirea cât mai bună a procesului electoral.
Foto: Designed by Freepik www.freepik.com