Premierul Marcel Ciolacu, Președintele PSD, a declarat vineri, în cadrul Consiliului Politic Naţional al Partidului Social Democrat, că nu își asumă candidatura la Cotroceni dacă alegerile se mută în decembrie.
Acesta vrea alegeri prezidențiale în septembrie: ”Data alegerilor se stabilește de Guvern, iar ea va fi în septembrie!”
Conform liderului PSD, discuția referitoare la candidatul comun PSD – PNL e închisă. „Nu vom lua decizia privind candidatul la prezidențiale, dar ce vă pot spune este că nu vom avea candidat comun cu PNL”, a declarat el în cadul CPN PSD, conform unor surse politice.
Marcel Ciolacu le-a transmis participanților la CNP PSD că își dorește ca înainte de alegerile prezidențiale sa fie un congres pentru alegerea conducerii, pentru a fi reconfirmat inclusiv el în partid și automat drept candidat la prezidențiale. Le-a spus ca vrea sinceritate așa cum a fost și el sincer cu toți colegii.
”Anul acesta din punct de vedere electoral este un fel de Turneul Campionilor. La fiecare rând de alegeri, schimbăm terenul de joc. Am câștigat un grand slam pe zgură, dar urmează jocul pe hard – alegerile prezidențiale. Trebuie să luăm o decizie foarte rapidă în privința candidatului PSD la prezidențiale”, a afirmat Marcel Ciolacu.
”Există cutuma că președintele partidului își asumă candidatura. Sunt conștient de acest lucru. Trebuie să facem foarte curând un congres pentru desemnarea candidatului PSD la prezidențiale. Pentru candidat, subliniez, nu ca să mă reconfirm eu președinte al partidului în plină campanie electorală. Mă cunoașteți si știți că nu sunt genul de om care să își rupă hainele pentru o funcție. După 20 de ani, avem însă un culoar deschis pentru prezidențiale. De aceea, nu voi permite o luptă în interiorul PSD pentru funcții. Așa a făcut PNL cu festivalul democrației și s-au făcut de râs. Noi ne vom bate să câștigam alegerile, așa cum face PSD întotdeauna”, a mai spus președintele PSD.
”Data alegerilor va fi în septembrie. Nu există altă variantă. Uitați de candidat comun cu PNL. Nu va fi așa ceva. Haideți să avem un adevărat președinte pentru România, care să îi reprezinte pe toți românii. După 10 ani cu Băsescu, care au fost un dezastru, și 10 ani cu Iohannis, care a urât PSD și oamenii de stânga pe care îi reprezentăm. Va conta enorm abordarea pe care o vom avea. Noi trebuie să rămânem o echipă unită și de data aceasta avem toate atuurile să câștigam, a transmis Marcel Ciolacu
Liderii social-democrați s-au reunit, vineri, la mănăstire, la Sâmbăta de Sus, pentru a dezbate viitoarele alegeri.