Anul 2023 a fost un capitol al performanţelor fără precedent pentru piaţă de capital din România, înregistrând maxime istorice pe mai multe paliere, precum valoarea tranzacţiilor cu acţiuni şi obligaţiuni, lichiditatea medie zilnică, indici bursieri, valoare de piaţă a companiilor, potrivit BVB.
Unul dintre momentele cheie ale anului 2023 a fost realizarea cu succes a celei mai mari listări de acţiuni din Europa, şi anume cea a Hidroelectrica, în valoare de 9,3 miliarde de lei (1,8 miliarde de euro). Această listare a consolidat poziţia BVB în peisajul financiar european şi a generat un val semnificativ de interes şi încredere în piaţă de capital din România, Transmite Bursa.
La finalul anului 2023, indicele principal BET a atins nivelul de 15.371 de puncte, reflectând o creştere de 31,79% faţă de anul precedent. Acest avans semnificativ subliniază performanţă excelenţă a celor mai tranzacţionate 20 de acţiuni listate la Bursă de Valori. Într-un moment de referinţă, pe 8 decembrie, indicele principal a depăşit pragul de 15.000 de puncte pentru prima dată în istorie, arată datele publicate de BVB.
Radu Hanga, Preşedintele Bursei de Valori Bucureşti, a declarat: „Bursa de Valori Bucureşti a avut în 2023 cel mai bun an din istorie, fapt reflectat în primul rând de succesul ofertei publice de listare a Hidroelectrica, care prin valoarea să de 9,3 miliarde de lei (1,8 mld. euro) a fost cea mai mare oferta din Europa în 2023, precum şi de atingerea unor maxime istorice pe mai multe paliere, inclusiv numărul investitorilor, şi de valoarea record a rundelor de finanţare prin listări de acţiuni şi emisiuni de obligaţiuni. Aceste performanţe demonstrează şi, totodată, reconfirmă faptul că proiectele noastre de dezvoltare din ultimii ani merg în direcţia potrivită şi că piaţă de capital din România îşi îndeplineşte misiunea de platforma de finanţare a economiei româneşti. Avem o colaborare excelenţă cu autorităţile statului, Guvern, Parlament, Autoritatea de Supraveghere Financiară, Banca Naţională a României, ceea ce este esenţial pentru dezvoltarea pieţei de capital din România şi, în ansamblu, a economiei locale”.
Adrian Tănase, Directorul General al Bursei de Valori Bucureşti, a declarat: „Anul 2023 a doborât cu o marja semnificativă recordurile de lichiditate stabilite în anul precedent într-un context în care numărul de investitori a atins un maxim istoric, iar indicii bursieri au adus randamente substanţiale. Listarea cu succes a acţiunilor Hidroelectrica, atingerea unei evaluări istorice pentru emitentul Bursă de Valori Bucureşti (BVB) obţinută pe o creştere cu 112% a numărului de acţionari, 11 emisiuni de obligaţiuni corporative, de 1,6 miliarde euro, 20 de emisiuni de titluri de stat Fidelis, cu o valoare de 1,9 miliarde euro, şi o finanţare municipală, de 112 milioane euro, ne arată fără echivoc că piaţă de capital este un partener puternic şi de încredere al economiei româneşti. Un element important pentru Bursă de Valori Bucureşti şi pentru dezvoltarea lichidităţii şi a pieţei de capital îl constituie funcţionalitatea proiectului Contrapărţii Centrale. În 2023 am făcut progrese semnificative în procesul de autorizare şi vedem funcţional acest proiect în 2024. În ceea ce priveşte lichiditatea, suntem încântaţi să constatăm că am înregistrat creşteri semnificative, reflectând interesul şi încrederea investitorilor în piaţă noastră. Acest aspect nu doar consolidează poziţia noastră în regiune, ci şi întăreşte imaginea BVB în atragerea de noi investitori, ceea ce contribuie la dezvoltarea continuă a pieţei de capital din România”.
Indicele BET-TR a încheiat anul la un nivel de 31.745 de puncte, marcând o creştere de 39,93% faţă de ultima zi de tranzacţionare a anului precedent. Această performanţă reflectă nu doar evoluţia preţurilor acţiunilor, ci şi impactul total al dividendelor plătite de companiile componente ale indicelui, se mai arată în comunicatul BVB.
O altă realizare semnificativă în 2023 a fost depăşirea recordului de lichiditate înregistrat în 2022. Valoarea totală a tranzacţiilor pe toate pieţele şi pentru toate tipurile de instrumente financiare a depăşit valoarea de 38 de miliarde de lei, marcând o creştere notabilă de 58% faţă de anul anterior.
Numărul de 1,977 milioane de tranzacţii realizate de investitori pe toate pieţele în 2023 reprezintă un nivel fără precedent încă din 2007 încoace. În special, numărul de tranzacţii cu acţiuni pe Piaţă Principala a atins cifra de 1,46 milioane de tranzacţii, demonstrând interesul activ al investitorilor.
Două companii s-au listat în 2023 la Bursa de Valori Bucureşti în urmă realizării cu succes a ofertelor de listare: Hidroelectrica pe Piaţă Principala şi Millenium Insurance Broker pe AeRO, menţionează BVB.
De asemenea, prin intermediul a 11 emisiuni de obligaţiuni corporative, emitenţii au atras 1,6 miliarde de euro, evidenţiind apetitul crescut pentru finanţare. Ministerul Finanţelor a fost, de asemenea, activ pe piaţă de capital, atrăgând 1,9 miliarde de euro prin cele 20 de emisiuni de titluri de stat Fidelis.