Procurorii efectuează luni șase percheziții domiciliare în județul Bihor, la sediile și punctele de lucru ale unor firme din grupul European Food & Drinks, deținut de frații Ioan și Viorel Micula, conform surselor Digi24.ro, într-un dosar privind delapidare cu consecințe deosebit de grave și evaziune fiscală.
”În cadrul operațiunii JUPITER, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și a Inspectoratului General al Poliției Române, polițiștii din cadrul Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice efectuează 6 percheziții domiciliare, în județul Bihor, la sediile sociale și punctele de lucru ale unor societăți comerciale, într-un dosar penal instrumentat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în care se efectuează urmărirea penală cu privire la săvârșirea infracțiunilor de evaziune fiscală şi delapidare”, transmite PÎCCJ într-un comunicat.
Din cerecetările efectuate până în prezent, a reieșit că două persoane fizice, care ar fi coordonat activitatea unui grup de nouă persoane juridice, ar fi implementat un mecanism infracţional complex având ca finalitate transferul nelegal al activelor aflate în patrimoniul persoanelor juridice din cadrul grupului către alte opt persoane juridice din afara grupului, însă aflate în sfera de control a aceloraşi persoane fizice.
Conform procurorilor, mecanismul infracţional ar fi fost conceput şi implementat în contextul deciziilor pronunţate de o instanță de judecată de la nivel comunitar, prin care s-a stabilit că statul român trebuie să recupereze de la grupul în cauză sumele de bani achitate către acestea în perioada 2014 – 2019 (aproximativ 400 de milioane de euro, dintre care 178 de milioane de euro debit, diferenţa fiind reprezentată de dobânzi şi penalităţi), plata acestor sume fiind calificată de instanţele europene drept ajutor de stat acordat ilegal.
Acțiunea beneficiază de sprijinul polițiștilor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor și jandarmilor Grupării de Jandarmi Mobilă „Ștefan Cicio-Pop” Cluj-Napoca.
PÎCCJ precizează că percheziţia domiciliară este un procedeu probatoriu reglementat de Codul de procedură penală, în vederea descoperirii și strângerii probelor necesare soluţionării cauzei, care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.


