Preşedintele Klaus Iohannis participă, marţi, la Summitul Formatului Bucureşti 9 (B9), care va avea loc la Riga, în Letonia, unde va pleda pentru o atenţie sporită asupra situaţiei de securitate din regiunea Mării Negre şi pentru continuarea sprijinului acordat statelor cele mai expuse din regiune, precum Republica Moldova.
Şeful statului va coprezida lucrările summitului alături de preşedintele Letoniei, Edgars Rinkevics, şi cel al Poloniei, Andrzej Duda. La eveniment va participa, de asemenea, secretarul general NATO, Jens Stoltenberg.
Reuniunea la nivel înalt a statelor din Formatul Bucureşti 9 se desfăşoară cu o lună înaintea Summitului aniversar al NATO de la Washington, care marchează împlinirea a 75 de ani de la înfiinţarea Alianţei. Liderii vor avea, la Riga, oportunitatea unui schimb aprofundat de opinii cu privire la obiectivele majore şi principalele rezultate preconizate pentru Summitul de la Washington, cu accent pe consolidarea posturii NATO de descurajare şi apărare pe Flancul Estic, precum şi pe intensificarea sprijinului pentru Ucraina, potrivit unui comunicat transmis de Administraţia Prezidenţială
Agenda discuţiilor va viza, astfel, continuarea implementării deciziilor aliate adoptate în cadrul celor mai recente summituri NATO, inclusiv în ceea ce priveşte angajamentele de investiţii şi cheltuieli pentru Apărare, precum şi sprijinul multidimensional acordat Ucrainei.
Preşedintele României va pleda, în acest context, pentru o atenţie sporită asupra situaţiei de securitate din regiunea Mării Negre, adaptată evoluţiilor din ultima perioadă, şi importanţei strategice a acestei zone pentru securitatea Aliaţilor, care a fost consacrată în Conceptul Strategic al NATO din 2022. Şeful statului va reitera şi necesitatea continuării măsurilor de sprijin pentru partenerii cei mai expuşi din regiune, precum Republica Moldova.