Premierul Marcel Ciolacu, Președintele PSD, a precizat că a fost convocată ședința Biroului Permanent Național al PSD pentru decide dacă social-democrații vor susține legea care îi permite lui Klaus Iohannis să candideze la alegerile parlamentare.
„Luni, am convocat un Birou Permanent Naţional al Partidului Social Democrat unde vom lua decizia. Avem o agendă normală, ce ţine şi de viitoarele alegeri şi de intrarea în campania electorală, dar este şi acest lucru pe ordinea de zi. Am un motiv foarte serios de a mă consulta cu colegii mei, lucru pe care l-am făcut de fiecare dată”, a declarat joi Marcel Ciolacu, după întâlnirea cu primarul Nicuşor Dan.
Întrebat dacă, în cazul în care BPN al PSD va vota pentru susţinerea proiectului, acest lucru înseamnă că social-democraţii vor susţine intrarea lui Klaus Iohannis în Parlament, Marcel Ciolacu a răspuns: „Nu l-am votat niciodată şi nu o să-l votez niciodată, dacă asta mă întrebaţi”.
Amintim că parlamentarii PNL au depus, miercuri, la Parlament, propunerea legislativă prin care preşedintele României poate candida, în ultimele 3 luni ale mandatului, ca independent pe listele unui partid sau alianţă la alegerile parlamentare.
„Preşedintele României, în funcţie de data alegerii Camerei Deputaţilor şi Senatului, dacă se află în ultimele 3 luni ale mandatului, poate candida ca independent pe listele unui partid politic, a unei alianţe politice sau a unei alianţe electorale pentru obţinerea unui mandat de senator sau de deputat. În cazul în care este ales senator sau deputat, preşedintele României este obligat, după validare, să opteze între calitatea de senator sau deputat şi cea de preşedinte”, prevede proiectul.