Rata anuală a inflaţiei în luna februarie 2025 comparativ cu luna februarie 2024 a fost 5,02%, în creştere de la 4,95% în luna precedentă, conform INS – Institutul Naţional de Statistică.
Mărfurile alimentare s-au scumpit cu 4,54%, în februarie 2025 faţă de februarie 2024, şi cu 0,73% faţă de ianuarie 2025. În ultimul an, cel mai mult s-au scumpit: margarina (+17%), alte legume şi conserve de legume (+9,81%), citrice şi alte fructe meridionale (8,44%), fructe proaspete (8,31%), conserve din fructe (+7,04%), ulei, slănină, grăsimi (+6,91%). În același timp, zahărul s-a ieftinit cu 5,86%, iar cartofii cu aproape 2%.
Mărfurile nealimentare s-au scumpit cu 4,79%, în februarie 2025 faţă de februarie 2024, şi cu 1,08% faţă de ianuarie 2025. La această categorie, cel mai mult s-au scumpit: detergenţii (+9,64%), tutun, țigări (8,09%), tricotaje (+7,43%), cărţi, ziare, reviste (+7,37%), energia termică (+6,62%).
Serviciile s-au scumpit cu 6,42%, în februarie 2025 faţă de februarie 2024, şi cu 0,66%, faţă de ianuarie 2025. În ultimul an, cel mai mult s-au scumpit serviciile de igienă şi cosmetică (+12,88%), serviciile poştale (+11,63%), apă, canal, salubritate (+10,80%), îngrijire medicală (+9,94%).
”Indicele preţurilor de consum în luna februarie 2025 comparativ cu luna ianuarie 2025 a fost 100,88%. Rata inflaţiei de la începutul anului (februarie 2025 comparativ cu decembrie 2024) a fost 1,8%. Rata anuală a inflaţiei în luna februarie 2025 comparativ cu luna februarie 2024 a fost 5%. Rata medie a modificării preţurilor de consum în ultimele 12 luni (martie 2024 – februarie 2025) faţă de precedentele 12 luni (martie 2023 – februarie 2024) a fost 5,2%”, trasmite INS.
Indicele armonizat al preţurilor de consum în luna februarie 2025 comparativ cu luna ianuarie 2025 a fost 100,69%.
Rata anuală a inflaţiei în luna februarie 2025 comparativ cu luna februarie 2024 calculată pe baza indicelui armonizat al preţurilor de consum (IAPC) a fost 5,2%.
Rata medie a modificării preţurilor de consum în ultimele 12 luni (martie 2024 – februarie 2025) faţă de precedentele 12 luni (martie 2023 – februarie 2024) determinată pe baza IAPC a fost 5,5%.
Foto: Designed by Freepik www.freepik.com