Jurnalul Digital

Românii cheltuiesc mai mult și petrec mai mult timp la mall în 2025!

Un nou studiu arată că vizitele la mall durează acum, în medie, 3 ore și 28 de minute, iar suma cheltuită a crescut la 370 de lei per vizită. Deși frecvența vizitelor a scăzut ușor, mall-ul rămâne destinația preferată pentru shopping, hypermarket și relaxare.

Astfel, cel mai recent studiu realizat de Reveal Marketing Research pentru Brand Management evidențiază schimbări semnificative în comportamentul românilor privind vizitele la mall-uri în 2025, comparativ cu rezultatele studiului similar desfășurat în anul precedent.

  • În 2025, românii cheltuiesc cu 13% mai mulți bani într-o vizită la mall, respectiv 370 de lei. Creșterea nu reflectă neapărat un consum mai mare, ci acoperirea inflației.
  • Cei din Segmentul Adults & Family (36-45 ani) cheltuiesc cele mai mari sume: 389 de lei per vizită la mall.
  • Durata medie a unei vizite la mall a crescut cu 46%, ajungând la 3 ore și 28 de minute, în timp ce frecvența vizitelor a scăzut ușor.
  • Principalele motive pentru vizitarea mall-urilor: shopping în magazine (87%), cumpărături din hypermarket (52%) și luarea mesei în zona de food court (48%).

Creștere semnificativă a cheltuielilor românilor

Comparativ cu 2024, suma medie cheltuită de români într-o vizită la mall a crescut considerabil, ajungând la 370 de lei, față de 327 de lei anul trecut.  Segmentul Adults & Family (36-45 ani) înregistrează cele mai mari cheltuieli per vizită, cu o medie de 389 de lei, în timp ce segmentul Pretentious (26-35 ani) cheltuiește cea mai mică sumă, de 324 de lei.

Timpul petrecut la mall a crescut

Dacă anul trecut timpul mediu petrecut în mall era de 142 de minute, în 2025 acesta a crescut cu 46%, ajungând la 208 minute, incluzând timpul petrecut la hypermaket, cinema, restaurante și cafenele. Segmentul Gen X (+ 46 ani)  petrece cel mai mult timp în mall-uri, cu o medie de 272 de minute per vizită, în timp ce Segmentul Pretentious (26-35 ani) are cele mai scurte vizite, cu o medie de 143 de minute.

Deși românii petrec mai mult timp și cheltuiesc mai mult la mall, frecvența vizitelor săptămânale a scăzut, 55% declarând că merg la mall cel puțin o dată pe săptămână, comparativ cu 59% în 2024.

Reprezentanții Gen Z (18-26 ani) – 66%, precum și bărbații (58% față de 52% în cazul femeilor), rămân cei mai frecvenți vizitatori săptămânali ai mall-urilor.

„În ianuarie 2025, rata anuală a inflației atingea pragul de 5%, factor ce explică atât creșterea bugetului alocat de români pentru o vizită la mall, cât și prudența în gestionarea cheltuielilor, reflectată printr-o durată mai mare de timp petrecută în aceste locații. Cu toate acestea, chiar și în contextul preocupărilor financiare, fascinația pentru mall-uri rămâne puternic înrădăcinată în comportamentul românilor, fie pentru cumpărături, servicii rapide, experiențe de food&beverage sau momente de relaxare”, a declarat Marius Luican, Director General Reveal Marketing Research.

Motive principale pentru vizitarea mall-urilor

Cumpărăturile în magazinele din mall-uri sunt cele mai frecvente activități ale românilor (87%), acestea fiind urmate de vizitele la hypermarket (52%), luarea mesei în zona de food court (48%), mersul la cinema (36%) și socializarea la o cafenea (35%).

Cele mai achiziționate categorii de produse din mall-uri sunt hainele de damă (65%) și pentru bărbați (57%), produsele alimentare din hypermarketuri (60%), încălțămintea și gențile (56%) și produsele cosmetice și parfumurile (52%).

Studiul de piață a fost realizat la comanda Brand Management de către Reveal Marketing Research și s-a desfăşurat online în perioada 15 – 20 februarie 2025, pe un eşantion reprezentantiv național urban și peri-urban de 803 de respondenți. Marja de eroare este de +/-3,5% la un nivel de încredere de 95%.

Foto: Designed by Freepik  www.freepik.com