Contractele de execuție pentru construcția spitalelor regionale de urgență din Iași și Cluj, un moment semnificativ în dezvoltarea infrastructurii medicale din România, au fost semnate miercuri, la Palatul Victoria, cu participarea premierului Marcel Ciolacu. Pasul următor este programat să fie făcut săptămâna viitoare pentru spitalul din Craiova.
Spitalele regionale de la Iași și Cluj vor costa circa 7 miliarde de lei (1,5 miliarde de euro), sunt finanțate prin PNRR și trebuie să fie gata până în 2026.
„Investițiile pentru construirea celor două spitale regionale sunt de aproximativ 7 miliarde de lei, iar termenul de implementare este până în 2026. Prin finalizarea procedurilor de execuție a celor două spitale regionale, îndeplinim o promisiune făcută românilor de clasa politică de mai bine de 15 ani. Este un moment de mândrie și îl felicit pe domnul ministru al Sănătății, Alexandru Rafila pentru ceea ce a făcut să aducă aceste proiecte cât mai aproape de realizare” a declarat premierul Marcel Ciolacu, în cadrul ceremoniei.
Conform acestuia, săptămâna viitoare vor fi încheiate procedurile și pentru Spitalul regional de la Craiova.
Prezent la eveniment, ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a precizat că spitalele regionale de urgenţă de la Cluj şi Iaşi vor fi cele mai avansate din România şi, probabil, unele dintre cele mai avansate din Uniunea Europeană.
„Vor fi cu siguranţă cele mai avansate spitale din România şi probabil că unele dintre cele mai avansate spitale din Uniunea Europeană, ca şi nivel de furnizare a serviciilor, deservind zona Moldovei, zona Transilvaniei şi Oltenia. Bucureştiul, de exemplu, care are multe spitale de urgenţă, poate să facă faţă în alt mod, dar cu siguranţă şi în Bucureşti e nevoie de noi instituţii spitaliceşti care să corespundă acestor standarde de calitate a îngrijirii pacienţilor”, a declarat Alexandru Rafila.
Ministrul a explicat că la finele anului 2021, atunci când a preluat portofoliul de ministru, toate cele trei proiecte pentru spitalele regionale aveau doar studii de fezabilitate, fără să fie realizate procedurile pentru întocmirea studiilor tehnice. Elaborarea proiectelor tehnice pentru cele trei spitale a durat aproximativ un an, iar ulterior au fost finalizate licitaţiile pentru începerea propriu-zisă a construcţiilor la Cluj şi la Iaşi. Acelaşi lucru se va întâmpla în perioada imediat următoare şi pentru spitalul de la Craiova.
Termenul de execuţie pentru spitalele regionale este de 48 de luni.
„Cred că mesajul puternic pe care trebuie să îl dăm cu toţii, pentru că de data asta este un mesaj adevărat, nu este un mesaj demagogic, este următorul: România construieşte spitale. Fie că discutăm de spitale din Programul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, care au un termen relativ scurt de realizare, fie că discutăm de aceste spitale regionale care au un termen puţin mai lung şi au o sursă de finanţare diferită, le construim. Acesta este lucrul cel mai important”, a afirmat ministrul.
Rafila a subliniat importanţa pregătirii resursei umane, astfel încât tinerii medicii să poată lucra în aceste spitale.
Spitalul Regional de Urgență din Iași va reprezenta un punct de referință în domeniul medical, urmând să aibă o capacitate de 850 de paturi și 20 de săli de operație. Acesta va deveni principalul furnizor de servicii medicale de nivel terțiar în regiunea de Nord – Est a țării, concentrându-se pe îngrijirea pacienților critici și pe cazurile care necesită tehnologie și expertiză la nivel înalt.
Conceptul organizatoric al acestui spital se va baza pe gruparea pe specialități medicale strâns legate, formând „Centre” multidisciplinare structurate, cum ar fi: Centrul Multidisciplinar pentru Cap și Gât, Centrul Multidisciplinar Toracic, Centrul Multidisciplinar Abdominal, Centrul Multidisciplinar pentru Articulații, Coloană Vertebrală și Traumă, Centrul Multidisciplinar de Medicină Internă și Centrul Multidisciplinar Mama și Copilul.
Valoarea totală estimată a acestui proiect este de 3,3 miliarde de lei, finanțarea fiind asigurată, în principal, de Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, cu 2 miliarde de lei (din care 1,64 miliarde lei contribuție națională și 360 de milioane lei fonduri europene), precum și printr-un credit de 1,25 miliarde de lei de la Banca Europeană de Investiții (BEI), echivalentul a 250 de milioane de euro.
Spitalul Regional de Urgență din Cluj, la rândul său, va fi o instituție medicală de importanță majoră, urmând să aibă o capacitate de 849 de paturi și o gamă variată de facilități și servicii. Acesta va fi centrul principal pentru îngrijirea pacienților critici și a cazurilor complexe din regiunea de Nord – Vest a țării. Cu 336 de paturi pentru îngrijiri chirurgicale, 343 de paturi pentru îngrijiri medicale, 64 de paturi pentru pediatrie și obstetrică-ginecologie, 82 de paturi pentru terapie intensivă (din care 10 pentru terapie intensivă pediatrică), precum și facilități specializate pentru îngrijirea intensivă neonatală și pentru unitatea de arsuri, acest spital va oferi o gamă completă de servicii medicale.
De asemenea, va include un centru dedicat cardiologiei, un bloc operator integrat cu 22 de săli de intervenție chirurgicală și va furniza servicii de spitalizare de zi și chirurgie de zi.
Valoarea totală estimată a acestui proiect este de 3,35 miliarde de lei, finanțarea fiind asigurată, în principal, de Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, cu 2 miliarde de lei (din care 1,64 miliarde lei contribuție națională și 350 de milioane lei fonduri europene), precum și printr-un credit de 1,525 miliarde de lei de la Banca Europeană de Investiții (BEI), echivalentul a 305 de milioane de euro.
La ceremonia de semnare, alături de premierul Marcel Ciolacu și de ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, au mai participat ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Adrian Câciu, secretarul general al Guvernului, Mircea Abrudean, președintele Agenției pentru Dezvoltarea Infrastructurii în Sănătate (ANDIS), Adrian Popa, reprezentanți ai autorităților locale.
Foto: Designed by Freepik www.freepik.com